Meniu principal

Zuckerberg, audiat în Congresul SUA în scandalul “Cambridge Analytica”: Este greşeala mea şi îmi pare rău

Zuckerberg, audiat în Congresul SUA în scandalul "Cambridge Analytica": Este greşeala mea şi îmi pare rău

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, şi-a asumat răspunderea faţă de erorile reţelei de socializare care au dus la scandalul “Cambridge Analytica”, el spunând, marţi, în timpul audierii sale în comisiile de Comerţ şi Juridic ale Senatului american, că este greşeala sa şi că îi pare rău. El a prezentat o serie de măsuri pe care le va lua pentru a preveni apariţia unei situaţii similare, potrivit News.ro.

Mark Zuckerberg a confirmat că date ale utilizatorilor Facebook au fost vândute de profesorul Aleksander Kogan şi altor companii, în afară de Cambridge Analytica.

Aleksander Kogan este cercetătorul de la Universitatea Cambridge care a creat chestionarul folosit de Cambridge Analytica. Aplicaţia “thisismydigitallife”, concepută de Kogan, cercetător în psihologie care lucra pentru această companie, i-a permis întreprinderii să colecteze date personale de la mii de persoane care au descărcat-o, dar şi pe cele ale prietenilor lor de pe platforma de socializare.

Întrebat dacă se consideră o victimă în acest scandal sau dacă Facebook este o victimă în această situaţie, Zuckerberg a răspuns negativ. “Nu. Avem responsabilitatea să protejăm orice persoană din comunitatea noastră”, a spus el.

Întrebat dacă este de părere că cei 87 de milioane de utilizatori afectaţi de acest scandal sunt victime, Mark Zuckerberg a spus că da. “Acest lucru s-a întâmplat şi s-a întâmplat sub nasul nostru”, a răspuns el.

Zuckerberg a mai spus că ideea că Facebook “ascultă utilizatorii” este o “teorie a conspiraţiei”.

Mark Zuckerberg a mai spus că el vede Facebook drept o companie de tehnologie, nu ca pe un publisher.

“Sunt de acord că suntem responsabili pentru conţinut, dar nu producem conţinut”, a spus el.

În timpul audierii, co-fondatorul Facebook a mai spus că, privind în urmă, înţelege că a fost o greşeală să creadă că datele deţinute de Cambridge Analytica au fost şterse, fără să verifice adevărul. Mark Zuckerberg a spus că faptul că Facebook nu a interzis această companie în 2015 a fost o “greşeală”.

“Cambridge Analytica era advertiser în 2015, aşa că Facebook ar fi putut interzice compania când am aflat prima dată despre colectarea de date. Nu am făcut acest lucru. Acea decizie a fost o greşeală”, a spus CEO-ul Facebook.

Senatorii l-au mai întrebat pe co-fondatorul Facebook dacă interdicţiile impuse de această platformă funcţionează cu adevărat.

Potrivit lui Zuckerberg, companiile Cambridge Analytica, SCL şi AggregateIQ sunt interzise. Însă, el a precizat că nu crede că Facebook înlătură de pe platformă lideri individuali ai acestor companii.

Mark Zuckerberg a menţionat câteva măsuri pe care le va lua pentru a preveni repetarea unor greşeli similare.

“Mai întâi, înţelegem exact ce a făcut Cambridge Analytica şi vom informa toate persoanele care au fost afectate. Ce ştim acum este că Cambridge Analytica a accesat abuziv informaţii, cumpărându-le. Când am contactat Cambridge Analytica iniţial, reprezentanţii companiei ne-au spus că au şters datele. Acum o lună, am auzit noi informaţii potrivit cărora această promisiune a fost falsă. În prezent lucrăm cu guverne din SUA, Regatul Unit şi din jurul lumii pentru a realiza un audit complet a ceea ce am făcut şi pentru a ne asigura vă vor şterge orice date deţin încă”, a mai spus CEO-ul Facebook.

Zuckerberg a mai spus că echipa Facebook investighează fiecare aplicaţie cu care colaborează.

“În al doilea rând, pentru a ne asigura că nici un alt dezvoltator de aplicaţii foloseşte date în mod impropriu, investigăm fiecare aplicaţie. Pentru a preveni dezvoltarea acestei situaţii, ne asigurăm că nu pot accesa în prezent la fel de multă informaţie. Vestea bună este că am făcut deja schimbări majore pe platforma noastră în 2014, care ar fi putut preveni această situaţie cu Cambridge Analytica să se întâmple din nou astăzi. Însă, sunt mai multe lucruri de făcut. Principala mea prioritate a fost întotdeauna misiunea noastră socială de a conecta oamenii, construind comunitatea şi contribuind la aducerea oamenilor mai aproape unii de alţii. Publicitarii şi dezvoltatorii nu vor avea o altă prioritate deasupra acestei atât timp cât eu conduc Facebook”, a mai spus Zuckerberg.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *