Meniu principal

Clienții americani, despăgubiți de Volkswagen cu 1,2 miliarde de dolari

Trei mari producători auto ar fi format un cartel tehnologic, timp de 20 de ani

Volkswagen a anunțat că va achita cel puțin 1,2 miliarde de dolari, sub formă de răscumpărări și despăgubiri, pentru 78.000 de clienți americani care dețin autovehicule echipate cu motoare diesel implicate în scandalul manipulării emisiilor poluante, informează AFP, citată de AGERPRES.

Despăgubirile vor fi acordate celor care dețin autovehicule Audi, Volkswagen și Porsche echipate cu motoare diesel de trei litri. Este vorba despre un total de 58.000 de vehicule achiziționate între 2013 și 2016 și ale căror motoare pot fi reparate vor primi despăgubiri cuprinse între 7.039 și 16.114 dolari. În plus, Volkswagen s-a angajat să răscumpere sau să schimbe alte 20.000 de autovehicule care datează din 2009-2012.

Volkswagen va demara acest program de despăgubiri imediat ce autoritățile americane își vor da acordul, grupul german adăugând că se așteaptă să primească aprobarea finală înainte de luna mai.

Acordul cu privire la motoarele diesel de trei litri vine după un altul, mai costisitor (de aproape 15 miliarde de dolari) finalizat în 2016 și care vizează aproximativ 500.000 de vehicule diesel Volkswagen echipate cu motoare de doi litri.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.