Meniu principal

”Vladuț” Cosma continuă sceneta televizată: Pot să dovedesc cum a fost măsluit un dosar penal

”Vladuț” Cosma continuă sceneta televizată: Pot să dovedesc cum a fost măsluit un dosar penal

Fostul deputat PSD, Vlad Cosma, despre care presa a scris că ar fi plecat din țară, a continuat, luni seară, la Antena 3, sceneta în care în prim-plan se află şeful  DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror Mircea Negulescu. Beizadeaua lui Mircea Cosma susține că poate dovedi “cum fost măsluit la DNA Ploieşti dosarul Tony Blair”, în care fostul premier, Victor Ponta, este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiţă un loc eligibil la alegerile din 2012.

“Domnul Onea şi alţi procurori ştiu lucrurile pe care le-am văzut şi le este teamă. (…) Nu stie ce înregistrări mai sunt. Domnul Onea a fost în fata judecătorilor cu o cerere de arestare în care dânsul, prin semnătura lui, a spus că acele tabele si înscrisuri olografe au venit prin poştă, iar astăzi vine si spune că i le-am dat eu personal. Corect, domnule Onea, vi le-am dat eu personal după ce m-aţi pus să le modific data. Exact cum se aude în înregistrare (…() Domnul Onea s-a dat de gol si a confirmat înregistrarea mea. (…) Domnul Negulescu şi domnul Onea Lucian au devenit adevăraţi profesionişti în a măslui probele. Pentru că ei nu se pot duce în fata judecătorilor din România la toate instanţele cu nişte probe care să pară şubrede. Domnul Negulescu a ales un nume care trebuia să pară al unui cetăţean din Moldova, Serghei Petruş. Nu există acest Serghei”, a susţinut fiul fostului preşedintele al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma.
 
Întrebat dacă va merge marţi la DNA Ploieşti, unde este citat ca martor într-un dosar, Cosma a spus că de trei-patru săptămâni este cheamat în fiecare săptămână la DNA Ploieşti. 
 
“Ultima oară am fost acum două săptămâni, când, probabil, speriaţi de ce se auzea în piaţă, că există niste înregistrări, au vrut sa mă determine fără voia mea să refac o declaraţie în dosarul Tony Blair. Şi pot să fac dovada cum a fost măsluit în unitatea de elită dosarul Tony Blair. Le-a fost frică, m-au chemat şi au vrut să repare niste greşeli. Am refuza acest lucru, le-am spus că nu sunt de acord să mai susţin ceea ce m-au pus să fac şi de atunci mă cheamă în fiecare săptămână. Am sa mă prezint de fiecare dată, nu îmi e frică”, a afirmat Cosma.
 
Fostul deputat PSD a mai susţinut că face aceste “dezvăluiri” ca să tragă un semnal de alarmă pentru că “sunt foarte multe dosare în instanţe trimise în judecată de acesti procurori şi niciunul nu s-a finalizat cu o condamnare definitivă”.
“Şi este momentul ca preşedintele ţării, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, procurorul general, Inspectia Judiciară să verifice pentru că foarte multe dosare sunt în instanţă cu probe măsluite de la cap la coadă şi există riscul, cum s-a întâmplat în anii comunismului, să aflam ca oamenii au fost condamnati nevinovaţi”, a adăugat Cosma.
(foto: Evz.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *