Meniu principal

VIDEO Peste 3.000 de oameni au protestat în țară împotriva deciziei lui Tudorel Toader

VIDEO Câteva zeci de persoane deja protestează în Piaţa Victoriei

UPDATE: Peste 3.000 de oameni, din care circa 2.000 în Piața Victoriei, au protestat, joi seară, împotriva deciziei ministrului Justiției, Tudorel Toader, de începere a procedurii de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. 

La Sibiu, oamenii s-au strâns în Piaţa Mare din oraş imediat după anunţul lui Tudorel Toader. Şi la Iaşi s-au adunat peste 200 de persoane, în Piaţa Unirii, pentru susţinerea şefei DNA. Totodată, cei prezenţi în piaţă au cerut demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Proteste au avut loc şi la Cluj-Napoca, unde au fost peste 500 de persoane, dar şi la Braşov, unde s-au strâns aproximativ 400 de protestatari.

Câteva zeci de persoane protestează, joi seara, în Piaţa Victoriei, urmare a anunţului ministrului Justiţiei, oamenii strigând: ”DNA să vină să vă ia”, ”Nu scăpaţi!”, ”Hoţii”, ”Tudorel, demisia!”.

Grupul “Corupţia ucide” a anunţat, după decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a declanşa procedura revocării din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, proteste în Piaţa Victoriei din Capitală. 

“Vino în Piaţă să protestăm împotriva acestor decizii îndreptate împotriva luptei anticorupţie care încalcă angajamentele europene ale României şi demonstrează încă o dată că PSD nu a înţeles unul dintre principalele mesaje ale manifestanţilor din Piaţa Victoriei: Vrem Justiţie, NU Corupţie!”, se arată înntr-un anunţ postat pe o pagină de socializare intitulat “Acum In Piaţa Victoriei! DNA în pericol”.
 
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat joi că declanşează procedura de revocare din funcţie a procurorului şef DNA El a a declarat după prezentarea raportului privind activitatea managerială de la DNA, că DNA trebuie să continue să funcţioneze legal, nu se identifică cu cel care o conduce. Toader a precizat că raportul este elaborat pe fondul dezbaterilor care au divizat opinia publică în ultimul an. El a afirmat că a reţinut o situaţie fără precedent a raporturilor dintre autorităţile publice, fiind înregistrate trei conflicte juridice de natură constituţională, în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consitutional, a acuzat implicarea lui Kovesi în dosare şi stilul autoritar al acesteia.
(foto: News.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.