Meniu principal

VEZI AICI programul meciurilor din cadrul EuroBasket 2017

Federaţia Română de Baschet (FRB), organizator al FIBA EuroBasket 2017 în România, competiție ce se va desfășura la Cluj-Napoca, a anunţat, într-un comunicat de presă, programul  complet al meciurilor Grupei C din cadrul turneului european. Peste 35.000 de bilete au fost deja cumpărate la ora actuală la meciurile din România de la FIBA Eurobasket 2017.

Meciurile din România vor începe vineri, 1 septembrie 2017, la o zi după startul celor din Grupele A şi B, şi se vor încheia la finalul zilei de joi, 7 septembrie 2017.

Alături de echipa României, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca vor juca Spania – campioană europeană en titre, Croaţia – dublă medaliată cu bronz la Campionatul European, Muntenegru, Cehia şi Ungaria.

Câte trei meciuri pe zi vor avea loc vineri (1 septembrie), sâmbătă (2 septembrie), luni (4 septembrie), marţi (5 septembrie) şi joi (7 septembrie). Meciurile vor începe în fiecare zi la 15:00, 17:45 şi 20:00, iar în ultima zi, joi, 7 septembrie – la orele 14:30, 17:15 şi 20:45.

Vineri, 1 septembrie, Ungaria va juca împotriva Croaţiei, Muntenegru va înfrunta campioana europeană Spania, iar România se va lupta cu Cehia.

Sâmbătă, 2 septembrie, vor avea loc meciurile dintre Muntenegru – Ungaria, Cehia – Spania, iar România va înfrunta Croaţia, dubla medaliată cu bronz la Campionatul European.

Luni, 4 septembrie, spectacolul va fi asigurat de Ungaria – Cehia, Muntenegru – Croaţia, iar campioana en-titre Spania va juca împotriva României.

Marţi, 5 septembrie, meciurile se vor disputa între Cehia – Muntenegru, Croaţia – Spania, iar România va întâlni Ungaria.

Joi, 7 septembrie, lupta va continua cu Cehia – Croaţia, Ungaria – Spania, iar Muntenegru va juca împotriva României.

Cele mai bune patru echipe din Grupă vor merge mai departe în Turcia, la Istanbul, unde vor avea loc optimile de finală. Finala se va desfăşura în Turcia, la Istanbul, pe 17 septembrie 2017.
FIBA EuroBasket 2017 va avea loc pentru prima dată în istorie şi în România.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.