Meniu principal

UPDATE Valeriu Zgonea, sub control judiciar într-un dosar de trafic de influență

După mai bine de trei ore de audieri, fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a ieșit din sediul DNA Ploiești. Nu a dorit să comenteze prea mult despre situația sa, avocatul său limitându-se la a spune că acheta este ”într-un stadiu incipient”. Valeriu Zgonea a fost pus sub control judiciar.

Valeriu Zgonea este bănuit că ar fi intervenit pentru ca fiica fostului consilier judeţean de la CJ Buzău, Dumitru Dobrică, să fie numită preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională şi ulterior subsecretar de stat. Zgonea ar fi primit în schimb o excursie la Viena şi contravaloarea unor ”cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna”, valorea totală a acestora fiind de aproximativ 52.000 de lei.

Valeriu Zgonea a ajuns la sediul DNA Ploieşti, miercuri, cu puţin înainte de ora 11.00, oră la care fusese citat, potrivit unor surse judiciare. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a venit însoţit de avocat, iar la intrarea în sediul parchetului nu a făcut declaraţii.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *