Meniu principal

Fetele lui Vadim au nevoie de bani: Chrysler-ul Tribunului, vândut la licitație

Vineri, casa Artmarkt a organizat cea de-a treia parte a Licitaţiei Colecţia Corneliu Vadim Tudor. ”Vedeta” a fost, de această dată, maşina personală a ”Tribunului”, un Chrysler LX 300C. Limuzina a fost vândută cu 12.000 de euro, o sumă de patru ori mai mare decât preţul de pornire. În total, la licitația de vineri au fost vândute bunuri aparțindând răposatului Vadim în valoare de circa 24.000 de euro.

Relicva din Gorunul lui Horea de la Ţebea, primită cadou de senatorul Corneliu Vadim Tudor de la Fundaţia Dacia, în anul 2000, împreună cu perna-suport personalizată, cu un preţ de pornire de 250 de euro, a fost adjudecată postlicitaţie la preţul de 312,50 euro.

O sticlă de şampanie Cricova, de 6 litri, personalizată spre a fi oferită cadou senatorului Corneliu Vadim Tudor s-a vândut cu 50 de euro, iar stiloul Montegrappa Roma Aeterna, din aur şi baga, în cutia originală, ediţie limitată, piesă de colecţie, care a aparţinut lui Corneliu Vadim Tudor, la preţul de licitaţie de 1.800 de euro, a fost vândut pentru 2.500 de euro.

Licitaţia s-a adresat şi pasionaţilor de rarităţi, care au putut achiziţiona la preţuri între 35 şi 50 de euro, cărţi valoroase precum: ”Strajnicul”, tipărit la Blaj în 1817, ”Enciclopedia greacă”, tipărită la Viena în 1813, ”Conceptele predicabile pentru cele patru Evanghelii”, publicată în 1670, ”Dicţionarul de medicină, de chirurgie şi de ştiinţe relevante”, publicat la Paris în 1905 etc.

Pentru pasionaţii genului epistolar, colecţia a cuprins o serie de scrisori cu semnătură olografă, scrise de personalităţi precum Georges Clemenceau, vândută la preţul de pornire de 150 de euro, sau pictorului Marc Chagall (preţ de pornire de 100 de euro) pentru care au fost obţinuţi 350 de euro.

Alte obiecte prezente în licitaţie au fost: Carafa Louis XVI, pentru vin, care ar fi aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza (preţ de pornire de 150 de euro) vândută cu 600 de euro, efigia Casei Regale (preţ de pornire de 35 de euro) vândută pentru 200 de euro, medalii comemorând personalităţi ale culturii româneşti, vechi icoane pe lemn şi pe sticlă etc.

Au rămas neadjudecate o scrisoare semnată de scriitorul sovietic Boris Polevoi (25 de euro), carnetul de note al unui elev cu autografele actorilor Elvira Godeanu şi George Vraca (35 de euro), o scrisoare semnată de Petru Poni (25 de euro), o notiţă scrisă de Alexandru Xenopol (50 de euro), o scrisoare a compozitorului Camille de Saint-Saëns (preţ de pornire de 250 euro), mai multe ediţii ale Bibliei.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.