Meniu principal

UPDATE Chemare la proteste de amploare: Ei cu hoții, noi cu toții!

”Corupţia ucide”: Pe 16 decembrie, lumea din întreaga ţară să se alăture protestelor!

UPDATE: Un număr de 30 de platforme civice au dat startul, joi, unei noi mobilizări naționale pentru un protest masiv anunțat pentru duminică, începând cu ora 18.00, în Piața Victoriei, din București, precum și în centrele marilor orașe.

Întreaga națiune a fost, ieri, martora uneia dintre cele mai dezgustătoare acțiuni politice din ultimii ani. Într-o zi care ar fi trebuit să fie un moment de reflecție istorică și de unitate, dar și de aducere aminte a ororilor, lipsei de libertate și sărăciei care au urmat dictaturii, corupției și domniei bunului plac, Parlamentul, prin PSD, ALDE și UDMR, a început readucerea justiției sub control politic prin adoptarea modificărilor la legea 303 și legea ANI.

Dacă proiectul de modificare a statutului magistraților devine lege, independența procurorilor va fi eliminată, judecătorilor și procurorilor li se vor îngrădi dreptul la critică și cel la liberă exprimare, magistrații vor putea fi anchetați de comisii parlamentare, iar magistrații trimiși în judecată vor putea continua să judece și să “împartă dreptate”. La fel, dacă proiectul de modificare a legii ANI va trece de Parlament, zecilor de parlamentari care au folosit bani publici să-și plătească ilegal rudele li se vor șterge cu buretele interdicțiile aplicate de ANI și confirmate de instanțe.

Este începutul dictaturii hoției în România și e doar o chestiune de timp până când se vor decide dosare penale la partid, ca pe vremea Rodicăi Stănoiu și a lui Adrian Năstase, furtul din banii noștri va redeveni normă acceptată și nepedepsită a comportamentului politic, iar hărțuirea magistraților independenți va fi un fapt cotidian. Noi toți vom continua să sărăcim și să trăim într-o țară fără spitale, fără școli sau autostrăzi, în care fiecare dintre noi este bătaia de joc a unor autorități publice abuzive, incompetente și corupte.

Am privit, tot ieri, cu indignare și stupefacție, scenele din Camera Deputaților, în care abuzurile majorității PSD au transformat ceea ce trebuia să fie o dezbatere parlamentară într-un șir de intimidări și cenzură a Opoziției. Imposibilitatea de a depune amendamente, imposibilitatea de a vorbi la microfon sunt scene care aparțin regimurilor autocratice și cu tendințe dictatoriale, nu unei democrații precum dorim să fie România.
Parlamentul trebuie să fie un loc de dezbatere, nu o mașină de vot în mâna unui lider de partid.
Nu vom sta și accepta repetarea istoriei. Dictatura nu se instalează într-o zi sau peste noapte, nu există anunț oficial de instalare a dictaturii. Fiecare zi în care tăcem și închidem ochii la restrângerea drepturilor noastre, a libertăților individuale, a democrației, a independenței justiției și domniei legii ne îndepărtează de lumea democratică în care am intrat cu atâtea sacrificii.

Nu avem voie să acceptăm întoarcerea în trecutul întunecat al României. Duminică, 10 decembrie 2017, ora 18.00, vom ieși în stradă din nou. Vă chemăm, dragi cetățeni ai României, din București și din provincie în Piața Victoriei din București. Toți cei care nu au posibilitatea de a veni în București să iasă în fiecare oraș în care trăiesc și își cresc copiii. Haideți să ne apărăm dreptul la libertate și demnitate, drept atât de greu câştigat. Maşina de vot PSD, ALDE, UDMR continuă să ne macine libertatea, pe care noi avem datoria să o apărăm pentru noi și pentru copiii noştri.

Link către evenimentul de protest:

Asociația Aradul Civic
Acțiunea Civică Galați
Alba Iulia Civică 
Asociația Civică ProFest
#activAG – Pitești
CIVICA Iaşi
Civism Mureș
Comunitatea Curățăm Galațiul 
Corupția Ucide
Cuza Vrea Dreptate Iași
Diaspora Franța solidară cu România
Evoluție în Instituție
Geeks For Democracy
Grupul Civic #Insist
Inițiativa România
Institutul pentru Politici Publice
Oradea Civică
Platforma România 100
Procivic Baia Mare
Rădăuțiul Civic
#Rezist Birmingham WMW
#Rezist Bacău
#Rezist Constanța
#Rezistam Düsseldorf
#Rezist Liguria
#Rezist Milano
#Rezist München
#Rezist Râmnicu Vâlcea
#Rezist Zürich
#REZISTENȚA
România Vie
Ștafeta Steagului U.E.
Timișoara Civică
Tulcea #rezistă
Umbrela AntiCorupție Cluj
Valea Jiului Society
VedemJust”, au transmis organizațiile civice.

Noi manifestaţii sunt anunţate, pentru joi, la Parlament, în contextul în care Comisia ”Iordache” continuă dezbaterile pe cea de-a doua lege a justiţiei, cea referitoare la organizarea instanțelor. Protestele sunt convocate, ca de fiecare dată, pe Facebook, fiind programate să se desfăşoare zilnic, între orele 17.00 – 23.55, până în data de 9 decembrie.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a lansat un apel către români să meargă să protesteze la Parlament, unde “Ciordache face din nou ce ştie să facă”. 

“Dacă sunteţi în Bucureşti, mergeţi la Parlament! La intrarea de la Izvor înţeleg că s-au strâns oamenii cărora le pasă! E incredibil ce fac în Parlament! Ciordache face din nou ce ştie să facă! Mergeţi la Parlament! O gaşcă de golani cu gura mare care călăresc ţara asta de ani de zile şi vor să şi-o treacă pe persoană fizică fără a mai fi deranjaţi! Asta e tot ce ştiu, asta e tot ce pot! Ei nu ştiu altfel. Trebuie opriţi! Mergeţi la Parlament!”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook, miercuri noapte.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD – ALDE – UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ. Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

”Votul final va fi stabilit într-o şedinţă ulterioară de Birou Permanent”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, la finalul dezbaterilor. 

Partidele de opoziţie, PNL şi USR, au criticat din nou, la finalul dezbaterilor, modul în care s-a desfăşurat şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, acuzând partidele din arcul guvernamental, PSD, ALDE şi UDMR, de abuz şi încălcarea regulilor democratice.

Pe durata dezbaterilor din Camera Deputaţilor, aproximativ 400 de oameni au protestat în faţa Parlamentului, unde au strigat “Pui de hoţi şi de mafioţi!”, “Elicoptere pentru hahalere!”, “Hoţii”, “Dragnea la puşcărie!”, “Parlament penal, marş la tribunal!”,  “Justiţie, nu corupţie”.

În timpul protestelor s-au înregistrat şi incidente, existând îmbrânceli între manifestanţi şi forţele de ordine, după ce mai mulţi oameni au rupt cordonul de jandarmi, ieşind pe şosea şi blocând pentru scurt timp traficul. De asemenea, trei persoane au fost duse la Poliţie după ce doi manifestanţi au acuzat că au fost atinşi de maşina în care se afla un deputat. La ieşirea din Parlament, deputaţii au fost huiduiţi de către manifestanţi. Parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi s-au alăturat manifestanţilor, pe care i-au aplaudat, mulţumindu-le că au venit să împiedice adoptarea legilor justiţiei. Proteste au avut loc miercuri seară şi în Cluj-Napoca, unde oamenii au plecat în marş pe străzi, dar şi în Iaşi şi Sibiu.

Ți-a plăcut articolul?





Un comentariu La UPDATE Chemare la proteste de amploare: Ei cu hoții, noi cu toții!

  1. vivi spune:

    Jos psd alde si jegurile udmeriste !

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *