Meniu principal

Un amendament la Codul Penal, motivat de ALDE prin “contracararea clanurilor, precum şi a procurorilor şi judecătorilor”

Un amendament la Codul Penal, motivat de ALDE prin "contracararea clanurilor, precum şi a procurorilor şi judecătorilor"

Un amendament propus de ALDE la un articol din Codul Penal referitor la constituirea unui grup infracţional organizat este argumentat prin nevoia de “contracarare a clanurilor, precum şi a procurorilor şi judecătorilor”. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis nu contestă dreptul constituţional al parlamentarilor de a propune amendamente, însă nu acceptă “accesele de limbaj” din expunerea de motive.

“Contracararea clanurilor, precum şi a procurorilor şi judecătorilor, în comiterea infracţiunilor specifice”, scrie în motivarea completării propuse de grupul ALDE la articolul 367 alin. 2 din Codul penal, care spune că “fapta prevăzută la alin. (1) realizată în scopul săvârşirii oricărei infracţiuni, contra vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii, uneia sau mai multor persoane sau infracţiunii de represiune nedreaptă, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.  

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marţi seară că nu contestă dreptul constituţional al parlamentarilor de a propune amendamente, însă nu acceptă “excesele de limbaj” din expunerea de motive.  

” (…) Consiliul a susţinut propunerile de modificare rezultate din consultarea sistemului judiciar, respingând acele amendamente care erau de natură să afecteze buna funcţionare a justiţiei ca serviciu în slujba cetăţenilor. Fără a contesta dreptul constituţional al parlamentarilor de a propune amendamente, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate accepta însă, excesele de limbaj din expunerea de motive în susţinerea unor astfel de amendamente, în cadrul acestei proceduri parlamentare”, spune CSM.  

Reprezentanţii Consiliului fac apel la partenerii de dialog să se exprime cu mai mare responsabilitate.  

“Reiterând rolul constituţional al Consiliului, de garant al independenţei justiţiei, în spiritul unei colaborări interinstituţionale loiale, facem apel la abordarea cu responsabilitate a discursului public de către toţi partenerii de dialog”, mai arată CSM.

 Şi Forumul Judecătorilor face referire la motivarea acestui amendament.

“Mai recent, alte amendamente plasează judecătorii şi procurorii în compania clanurilor infracţionale, pe acelaşi nivel cu proxeneţii şi traficanţii de carne vie, cu cămătarii şi contrabandiştii, fiind imaginate pentru ”Contracararea clanurilor, precum şi a procurorilor şi judecătorilor, în comiterea infracţiunilor specifice” (citat din completarea propusă la art.367 alin. 2 din Codul penal – Fapta prevăzută la alin. (1) realizată în scopul săvârşirii oricărei infracţiuni, contra vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii, uneia sau mai multor persoane sau infracţiunii de represiune nedreaptă, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.). Totodată, modificarea art.397 din Codul penal (Acţiuni împotriva ordinii constituţionale) este justificată prin faptul că „nu numai prin acţiune armată, ci şi prin ceea ce se realizează, ce au făcut DNA şi SRI, se probează că s-a atentat la ordinea constituţională şi a fost împiedicată exercitarea legitimă a puterii de stat”. Magistraţii judecători şi procurori, cărora prezumţia de bună-credinţă în exercitarea funcţiei nu li se mai recunoaşte în această etapă a procedurii legislative, sunt consideraţi ab initio un fenomen infracţional extrem de periculos, care trebuie „contracarat”, fapt care nu poate fi compatibil cu standardele unui stat de drept, cu normele minimale acceptate de Consiliul Europei şi cu standardele Uniunii Europene”, arată Forumul Judecătorilor din România într-un comunicat de presă transmis marţi seară şi în care îşi anunţă retragerea de la lucrările Comisiei pentru legile justiţiei. 

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *