Meniu principal

Traian Băsescu le plânge de milă profesorilor și medicilor din închisori

Băsescu: Dragnea e tot mai penibil, nimeni nu-l mai bagă în seamă

Fostul șef al statului, Traian Băsescu, a criticat, luni, de la tribuna Senatului, proiectul legii graţierii, spunând că acesta le va permite să iasă din închisori hoţilor din curţi şi din autobuze, în dauna medicilor şi profesorilor încarcerați, categorii recuperabile pentru societate.

”Vă spun sincer că această lege nu are ce căuta nici măcar la comisie. Ea trebuie retrasă de Guvern. Este atât de prost făcută, încât obiectivul pe care îl realizează este să elibereze – estimez eu în forma în care este acum – hoţi din domicilii, din curţi, din autobuze, din societăţi comerciale, iar, pe de altă parte, să ţină în continuare încarceraţi medici şi profesori. Nu mă refer la politicieni, pentru ei e Legea 78, care le dă un regim special, dar cred că, conceptual, proiectul de lege este greşit. Ar fi o bună idee pentru Guvern dacă ar retrage legea sau noi am respinge această lege. Acea categorie pe care vrea să o graţieze se va întoarce tot acolo în maxim şase luni, în schimb oameni care sunt recuperabili pentru societate rămân în penitenciare”, a declarat Traian Băsescu.

Senatorul PMP a fost, de fapt, autorul celor mai controversate amendamente aduse Legii graţierii. Niciunul dintre aceste nu a fost, însă, adoptat la Comisia juridică. Traian Băsescu a susținut eliberarea din închisori a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, precum şi a femeilor condamnate pentru corupţie la până la zece ani de închisoare.

Majoritatea PSD-ALDE din plenul Senatului a decis, luni, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.