Meniu principal

Tomac (PMP): În PSD, la ora actuală, cuvântul de ordine este frica

PNL şi PMP au atacat la CCR înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş

Președintele executiv al PMP, deputatul Eugen Tomac, a declarat vineri seara, la Bistrița, fiind prezent la conferința de alegeri a filialei Bistrița-Năsăud a partidului, că în PSD, la ora actuală, “cuvântul de ordine este frica”, “teama de a nu răspunde pentru prostiile pe care le-au făcut”.

“În PSD, la ora actuală, cuvântul de ordine este frica. Ei sunt conduși de teama de a nu răspunde pentru prostiile pe care le-au făcut. Eu, colegii mei, dumneavoastră nu avem nicio vină că trăim într-o societate în care legile și regulile se fac după cum le dictează lor conștiința în momente de frică. Noi avem dreptul la o altă Românie și pentru ea construim acest partid”, a spus Tomac.

Liderul PMP a adăugat că PSD nu poate blama pe alții pentru situația din țară, deoarece vina le aparține.

“Nu mai putem trăi într-o lume izolată, în care oamenii aceștia cred că îi pot păcăli la nesfârșit pe oameni. Mă refer la pesediști, la cei care conduc spunând ba că Soros e de vină, ba că multinaționalele, ba că nu știu ce bănci. Nu, de vină în primul rând sunt cei care nu sunt capabili să ia decizii, deși au primit votul oamenilor, pentru că au mers anul trecut în campanie electorală cu un program de guvernare inspirat din programul lui Dan Diaconescu, cu promisiuni peste promisiuni, iar astăzi schimbă Codul fiscal pentru că nu sunt bani, nu sunt capabili să gestioneze resursele țării”, a mai declarat Tomac.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.