Meniu principal

Toate bunurile și conturile lui Dragnea, în valoare de peste 28 milioane de euro, sub sechestru

ALERTĂ! Votul final pe Statutul magistraților, mutat de PSD după ședința solemnă!

DNA a anunţat, marţi seară, că lui Liviu Dragnea i-a fost pus sechestru asigurător şi poprire pe toate bunurile, până la concurenţa sumei de peste 127,5 milioane de lei (peste 28 milioane de euro), în dosarul Tel Drum. De asemenea, procurorii i-au pus sechestru pe conturile bancare, dar şi pe acţiuni şi părţi sociale deţinute în firme. De același ”tratament” beneficiază și Florea Neda, Mugur Băţăuş, Victor Piperea şi Marin Predescu.

Astfel, în cazul liderului PSD procurorii DNA au dispus sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 de lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie.

În cazul lui Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum SA, a fost instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 31.343.799,19 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de dividende, iar în cazul lui Mugur Băţăuş, funcţionar în Consiliul Judeţean Teleorman, a fost pus sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare, asupra sumelor de bani datorate acestuia de către terţe persoane.

În cazul lui Victor Piperea, funcţionar în Consiliul Judeţean Teleorman, a fost pus sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 63.999.908,88 lei asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terţe persoane, iar pentru Marin Predescu sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie a fost instituită până la concurenţa sumei de 32.203.658,27 lei, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta, asupra sumelor de bani existente în conturile bancare deţinute de acesta, asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu, de către terţe persoane.

Procurorii DNA menţionează că aceste măsuri au fost dispuse pentru recuperarea prejudiciului din acest dosar, a cărui valoare se ridică la 127.547.366,34 de lei, fiind compus din:
-suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506,
– suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701,
– suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506,
– suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701.

Până în acest moment, nici autoritatea de management (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene) nu s-a constituit parte civilă cu privire la sumele care ar fi fost obţinute nelegal din fonduri europene de peste 20 milioane euro), nici Consiliul judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă cu privire la prejudiciul ce ar fi fost produs prin infracţiunile de abuz în serviciu (peste 31 milioane lei), mai spune DNA.

În dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat,  de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Alături de el, în  dosar sunt cercetate alte opt persoane din conducerea Tel Drum, asociaţi ai unor societăţi comerciale sau funcţionari.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *