Meniu principal

Încă o doamnă blondă la Turism

În afară de podoaba sa capilară, Cristina Ionela Tărteață, numita de premierul Sorin Grindeanu în funcția de secretar de stat in Ministerul Turismului, se remarcă și printr-un împrumut de 60.0000 de euro pe care trebuie să-l restituie, până în 2021, omului de afaceri egiptean Dahwa Youssef.

Acesta din urmă este urmărit penal pentru evaziune fiscală, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Anul trecut, procurorii Parchetului General au cerut arestarea sa preventivă, dezvăluie Profit.ro.

Dahwa Youssef este asociat și administrator la mai multe firme de consultanță din domeniul medical.

Înainte de a deveni ditamai secretarul de stat, Cristina Ionela Tărteață era consilier parlamenta. Și-a șters contul de Facebook imediat după ce a fost numită în funcție de premierul Grindeanu.

Declarația de avere depusă în data de 15 iunie 2016 relevă că, în 2015, Cristina Tărteață a contractat de la Dahwa Youssef un împrumut de 60.000 de euro, scadent în 2021.

Noul secretar de stat a mai fost asociat cu omul de afaceri egiptean și în alte firme. În societatea Zinara Medical Services, parteneri le-au fost Said Samer Ahmed, cetățean bulgar născut în Irak, respectiv Yasser Shehan, cetățean sirian. Ambii au fost verificați, la un moment dat, de Garda Financiară Timișoara pentru suspiciuni de participare la o grupare de crimă organizată, mai scrie Profit.ro.

(foto: Profit.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.