Meniu principal

Antonio Tajani, noul președinte al Parlamentului European

Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European (PPE), a fost ales, marți seară, președinte al Parlamentului European (PE), cu 351 de voturi. Anunțul a fost făcut de președintele în exercițiu, Martin Schulz.

Contracandidatul lui Antonio Tajani, socialistul Gianni Pittella, a obținut 282 devoturi.

În trecut, Tajani a fost vicepreședinte al PE, comisar european pentru Industrie și Antreprenoriat și vicepreședinte al Comisiei Europene.

Înainte de a intra în politică, Tajani a fost ofițer în Forțele Aeriene ale Italiei și a lucrat apoi ca jurnalist, editor al secțiunii de afaceri parlamentare a publicației “Il Settimanale”, prezentator al radiojurnalului de la postul public de radio și director al biroului de la Roma al cotidianului “Il Giornale”. A fost trimis special în Liban, Uniunea Sovietică și Somalia.

În 1994, a fost unul dintre fondatorii partidului Forza Italia și coordonator regional al formațiunii politice în Lazio, până în 2005. În primul guvern al lui Berlusconi (1994-1995), Tajani a fost purtător de cuvânt.

A fost ales în 2002 la Congresul de la Estoril unul dintre cei zece vicepreședinți ai Partidului Popular European și a fost reales în această funcție la Congresul de la Roma, în 2006, și în 2009 la Conferința de la Bonn și în 2012 la București.

Tajani este europarlamentar din 1994, iar din iunie 1999 până în mai 2008 a fost șeful delegației Forza Italia în Parlamentul European.

Ca membru al PE, a fost membru al Comisiei pentru Politică Externă și a Delegației pentru relațiile cu Israelul. Mai mult, este unul dintre membrii Convenției Europene care a pus la punct textul Constituției Europene care nu a mai intrat în vigoare, pentru că a fost respinsă la referendumurile din Franța și Olanda.

(foto: Tuttoggi.info)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *