Meniu principal

Suspecți arestați la 12 ani după un furt de diamante pe aeroportul din Amsterdam

Șapte persoane au fost arestate și Olanda și Spania, la 12 ani după un furt de diamante de pe aeroportul Schiphol, din Amsterdam, a anunțat, sâmbătă, poliția militară olandeză, citată de AFP.

Poliția militară a efectuat, vineri și sâmbătă, șapte arestări în legătură cu furtul din 25 februarie 2005, se precizează într-un comunicat publicat pe contul de Facebook al instituției. Cei arestați sunt cinci bărbați și două femei, toți cetățeni olandezi, care au fost reținuți la Amsterdam și Valencia.

Bijuteriile, cu o valoare estimată la 67 milioane euro, se aflau într-un vehicul blindat al companiei aeriene KLM, într-o parte închisă și securizată a aeroportului, și au fost sustrase de indivizi înarmați în timp ce se pregătea urcarea lor într-un avion către Anvers, în nordul Belgiei.

O marte parte din diamantele furate atunci au fost recuperate ”direct după jaf”, într-un vehicul folosit pentru fugă, dar restul bijuteriilor, cu o valoare estimată în prezent la 40 milioane de euro, încă nu au putut fi găsite.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.