Meniu principal

Începe Festivalul Sundance, cel mai așteptat eveniment al cinematografiei independente

Festivalul Sundance, marele eveniment al cinematografiei independente care dezvăluie în fiecare an “perle rare”, care intră de multe ori în cursa premiilor Oscar, se deschide joi, 19 ianuarie, relatează EFE, citată de AGERPRES.

Sundance, această întâlnire internațională a filmului independent desfășurată în munții Utah (vest), creată de legendarul actor american Robert Redford și ajunsă la cea de-a 33-a ediție, are înscris în program 118 titluri. “Festivalul de anul acesta demonstrează că arta poate mobiliza, provoca și conecta oamenii din lumea întreagă”, a comentat Robert Redford, în vârstă de 80 de ani, într-un comunicat.

Lansat în 1985 ca o contrapondere a dominației studiourilor de la Hollywood, Sundance privilegiază noile talente și focalizează proiectoarele pe cineaști care lucrează în afara influenței marilor studiouri.

În 2016, 46.600 de persoane au fost prezente în stațiunea de schi din Park City.

Difuzarea filmului ‘Manifesto’, unde vedeta australiană Cate Blanchett interpretează 13 personaje diferite, recitând celebrele manifeste artistice, ar trebui să fie unul din momentele forte ale festivalului, care se încheie la 29 ianuarie.

Lungmetrajul ‘A Ghost Story’ al lui David Lowery, cu Rooney Mara și Casey Affleck — recompensat recent cu un Glob de Aur și considerat favorit la premiile Oscar — se numără printre filmele cele mai așteptate alături de ‘Landline’, o comedie cu John Turturro și Edie Falco.

‘The Yellow Birds’, în regia francezului Alexandre Moors, urmărește viața a doi soldați în Irak în urma unei tragedii cumplite și care lansează o nouă stea, Alden Ehrenreich, alături de deja celebrele Toni Collette și Jennifer Aniston.

În ultimii ani, multe filme prezentate în premieră mondială la festival — aproape o sută la această ediție — au suscitat opinii elogioase ale criticilor și mulți realizatori, precum Quentin Tarantino și Steven Soderbergh, și-au făcut aici debutul.

Printre revelațiile ultimelor ediții s-au numărat ”Beasts of the Southern Wild” (Tarămul viselor, 2012), ”Whiplash” (2014) și anul acesta ”Manchester by the Sea”, recompensat recent cu două Globuri de Aur, pentru cea mai bună damă și cel mai bun actor, Casey Affleck.

(foto: Collider.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *