Meniu principal

Spitalul “Filantropia”, din Craiova: doi pacienţi au murit după ce li s-ar fi făcut transfuzii. O anchetă – în desfășurare

Ministerul Sănătăţii: Proiectul final al noii Legi privind transplantul uman va fi trimis în Parlament

IPJ Dolj desfășoară o anchetă la Spitalul Municipal “Filantropia”, din Craiova, după ce conducerea unităţii medicale a anunţat că doi pacienţi au murit în condiţii suspecte. Potrivit News.ro, celor doi bolnavi li s-ar fi făcut transfuzii de sânge înainte de a deceda. Pe de altă parte, alți patru pacienți de la Secția de Hematologie care au primit, de asemenea, transfuzii, au acuzat stări de rău, în acest moment aceștia fiind, însă, stabili.

“Este vorba despre o femeie în vârstă de 81 ani, internată la Secţia de Hematologie, şi un bărbat de 67 ani, din Secţia ATI. Conducerea spitalului a sesizat că cei doi au decedat în condiţii suspecte. Cadavrele celor doi urmează să fie expertizate de medicii legişti, iar până la raportul final al acestora se derulează o cercetare privind moarte suspectă”, a declarat Amelia Barbu, ofiţer de relaţii publice la Poliţia Judeţeană Dolj. 

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.