Meniu principal

Europarlamentarul PSD Sorin Moisă cere abrogarea Ordonanței 13

Sorin Moisă, europarlamentar PSD, se alătură colegilor săi din partid, puțini, e drept, care au cerut abrogarea Ordonanței privind modificarea Codurilor penale. Acesta a afirmat, într-o postare pe Facebook, că solicitarea protestatarilor este “legitimă”. De asemenea, Sorin Moisă precizează că abrogarea OUG nr. 13/2017 este “cea mai înțeleaptă cale de ieșire din criza în care ne găsim, de a reclădi o minimă încredere, atât de necesară la început de guvernare”.

“Vine un moment când tăcerea devine vinovată. (…) E clar că am ajuns într-un moment de tensiune insuportabilă și mă voi exprima, indiferent de consecințe. Susțin cererea protestatarilor de a fi retrasă Ordonanța de Urgență nr. 13/2017 privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Este nu numai o cerere legitimă, dar cred că este și cea mai înțeleaptă cale de ieșire din criza în care ne găsim, de a reclădi o minimă încredere, atât de necesară la început de guvernare, precum și de a găsi în cele din urmă un compromis, în masura în care sunt lucruri importante de rezolvat. (…) Majoritățile se câștigă o dată la patru ani, dar comunicarea cu societatea, căutarea consensului și legitimității, mai ales în chestiuni esențiale, sunt permanente. Gesturile bruște provoacă angoasă, îndoială și respingere, erodează încrederea minimală necesară funcționării unei societăți. Din păcate, suntem într-o criză care devine tot mai profundă cu fiecare zi ce trece din cele zece și riscăm în curând să trecem de un punct în care interese fundamentale ale României vor fi afectate. (…) Dacă Ordonanța 13 este retrasă, mă ofer să gasesc în lumea largă și civilizată câțiva penaliști cu reputație impecabilă, profesori la mari universități, care să fie mediatori și garanți morali și intelectuali în dezbaterea ce va urma în Parlamentul României. Sper, deci, să auzim în curând vestea bună a retragerii Ordonanței și transformării ei într-o lege care să fie dezbătută atât cât va fi nevoie, până când un consens național va fi găsit în Parlamentul României”, a scris Sorin Moisă.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.