Meniu principal

Sesizarea PNL-USR privind legea finanțării partidelor, pe masa CCR

CCR analizează sesizarea ÎCCJ privind executarea pedepsei la domiciliu

Curtea Constituţională ar urma să discute, joi, sesizarea PNL şi USR asupra modificării Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, depusă în data de 15 mai. Reprezentanții Opoziției spun că legea –  declarată neconstituţională de către Curte – a fost reexaminată de către Parlament cu încălcarea unei decizii a Curţii Constituţionale din 2017.

Parlamentarii PNL şi USR spun în sesizare că opţiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituţională a admis o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituţie şi de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, iar actul normativ a fost adoptat cu încălcarea acestei decizii a CCR.

De asemenea, semnatarii sesizării mai arată că a fost încălcat principiului supremaţiei Constituţiei şi respectării legii şi că expunerea de motive a fost greşită încă de la depunerea proiectului.

“Justificarea extrem de sumară prevăzută în expunerea de motive nu are nicio legătură cu obiectul reglementării, iar abrogarea propusă urma să aducă modificări importante în privinţa beneficiarilor legii, constând în obligarea organizaţiilor minorităţilor naţionale care au obţinut câte un singur mandat să îndeplinească toate îndatoririle legale care revin partidelor politice şi altor organizaţii ale cetăţenilor care au obţinut numere mai mari de mandate. Această necorelare dintre expunerea de motive şi obiectul de reglementare real al propunerii legislative, care subzistă şi în raport cu forma finală a acesteia, fiind neremediată până la data adoptării, reprezintă o gravă încălcare a dispoziţiilor art. 6 şi art. 32 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative”, spun deputaţii PNL şi USR.

Ei mai arată că abrogarea unui mare număr de alineate care prevedeau separat sancţiunea aplicabilă în anumite situaţii, corelată cu modificarea articolului referitor la sancţiunile contravenţionale în sensul renunţării la trimiterile către alte texte din lege în favoarea reluării în scris a descrierii faptelor respective, încalcă mai multe articole din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi principiul calităţii legii, fiind introduse mai multe texte cu exprimări interpretabile.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 9 mai modificarea legii privind finanţarea partidelor politice, reexaminată în urma deciziei Curţii Constituţionale. În noiembrie 2017, CCR a decis că legea – care permitea partidelor să păstreze sumele primite ilegal în campanii – este neconstituţională. Şi atunci, CCR a fost sesizată de către parlamentarii USR, PMP şi PNL.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.