Meniu principal

Serviciile secrete, în ”Disneyland”: ancheta SRI a confirmat vacanțele lui Coldea cu Ghiță

Preşedintele comisiei SRI, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri că directorul SRI, Eduard Hellvig, audiat la Parlament timp de peste șapte ore, a prezentat două rapoarte, unul fiind despre Florian Coldea.

Potrivit lui Țuțuianu, ancheta interna a SRI a confirmat ca Florian Coldea a fost în vacanţe cu Sebastian Ghiţă în insulele Seychelles şi în Italia, dar şi-ar fi plătit cheltuieile. Șeful comisiei SRI a spus, însă, că nu a putut stabili dacă facturile sunt reale.

Ţuţuianu a mai spus că seful SRI, Eduard Hellvig, a anunţat că a dispus elaborarea unui cod deontologic, care va fi public, care să clarifice conduita unui ofițer SRI în relaţie cu terţe persoane. 

El a spus că raportul intern a confirmat vacanţele lui Sebastian Ghiţă cu Florian Coldea, cum ar fi în insulele Seychelles, precum şi în Italia, la Toscana.

”Este confirmată prezenţa doamnei Coldea împreună cu doamna Ghiţă la Paris, la Disneyland. Din informaţiile date de comisia de anchetă rezultă că familia Coldea, domnul general şi doamna colonel Coldea, au prezentat documente justificative cu privire la suportarea de către dânşii a cheltuielilor ocazionate de aceste deplasări, respectiv s-au prezentat facturi şi chitanţe. Doamna Coldea a fost verificată, şi domnul Coldea, au dat relaţii, au prezentat documente, au fost mai multe audieri”, a menţionat Ţuţuianu.

El a arătat că şi în cazul soţiei lui Coldea concluzia comisiei de anchetă este aceeaşi – respectiv că nu au fost încălcate prevederile legale şi normele interne.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.