Meniu principal

Serviciile de informaţii externe germane ar fi spionat jurnalişti străini

Serviciile de informaţii externe din Germania, BND, au spionat jurnalişti care lucrează pentru presa străină, precum BBC, New York Times sau agenţia de presă Reuters, scrie vineri săptămânalul german Der Spiegel, citat de AFP.

BND a plasat, începând din 1999, „cel puţin 50 de numere de telefon, fax sau adrese de e-mail” ale jurnaliştilor sau redacţiilor pe liste pentru interceptare, scrie săptămânalul influent, potrivit unor fragmente din articolul ce va apărea integral sâmbătă.

Publicaţia nu a precizat dacă serviciile de informaţii germane continuă şi în prezent supravegherea.

Pe listă apar numerele de telefon ale „mai multor zeci” de jurnalişti care lucrează pentru BBC în birourile de la Londra, în Afganistan şi în redacţia internaţională BBC World, afirmă Der Spiegel, citând documente pe care le-ar fi consultat jurnaliştii săi.

„Suntem dezamăgiţi să aflăm aceste acuzaţii”, a declarat o purtătoare de cuvânt a BBC. „Jurnaliştii noştri trebuie să fie în situaţia de a acţiona liber şi în securitate, cu o protecţie totală a surselor lor. Le cerem tuturor guvernelor să respecte funcţionarea unei prese libere”, a adăugat ea.

De asemenea, un număr de telefon înregistrat în Afganistan de New York Times a fost supraveghereat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul telefoanelor mobile şi sateliţilor agenţiei britanice de presă Reuters din Afganistan, Pakistan şi Nigeria.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *