Meniu principal

Şerban Nicolae (PSD): O să avem grijă ca raportul pe OUG 14 să nu fie adoptat ”noaptea, ca hoţii”

Şerban Nicolae: DNA, o instituţie  profund afectată de o boală foarte, foarte gravă, internă

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae (PSD), a declarat că Ordonanța nr. 14, de abrogare a OUG 13 privind modificarea Cdurilor penale, va fi discutată în seara zilei de luni. Acesta a precizat că, deşi şedinţa va începe după ora 18.00, o să aibă grijă ca raportul să nu fie adoptat ”noaptea, ca hoţii”.

“Am propus, ca să nu mai fie niciun fel de discuţie, astăzi Comisia juridică va lua în dezbatere legea de aprobare a Ordonanţei 14. Cel mai probabil, mâine (marţi – n.r.), pe rolul plenului Senatului, pe ordinea de zi, va fi proiect de lege pentru aprobarea OUG 14. Cu asta cred că închidem orice fel de discuţie. Probabil cei care susţin viteza de reglementare – sper să nu fie probleme cu ora la care adoptăm, să nu fie vreo problemă legată de starea vremii la momentul adoptării acestei legi – o să fie foarte dispuşi ca orice alte legi să facă obiectul unei dezbateri ample, cu toate forurile implicate”, a declarat Şerban Nicolae, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.

El a adăugat că o să aibă grijă ca raportul comisiei asupra OUG 14 să nu fie adoptat ”noaptea ca hoţii”, aluzie la unul dingtre cele mai mediatizate sloganuri ale manifestanţilor din Piaţa Victoriei care au acuzat guvernanţii că au aprobat ”noaptea ca hoţii” OUG 13 de modificare a Codurilor penale.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.