Meniu principal

Șeful Departamentului Centenar al Guvernului a demisionat și merge la proteste

Secretarul de stat la Departamentul Centenar (care se ocupă de organizarea manifestărilor din 2018, când se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire), Daniel Șandru, a demisionat din funcție și a anunțat că va ieși în stradă pentru a protesta față de decizia Guvernului Grindeanu de a adopta pe furiș Ordonanța de Urgență privind modificarea codurilor penale. 

“Domnule prim-ministru, recurg la acest gest de onoare întrucât din poziția pe care o dețineți ați trasformat serviciul public într-un serviciu dedicat intereselor personale ale unor politicieni cu probleme de natură penală prin adoptarea de către Guvern a OUG privind modificarea codurilor penale. România nu poate progresa prin minciună și dispreț fățiș față de cerințele și speranțele românilor; dreptatea și moralitatea sunt singurele fundamente temeinice ale unui progres real și ale prosperității sustenabile, iar abuzurile nu pot fi îndreptate prin abuzuri mai fragrante, iar soluția pentru problemele democrației nu constă în abolirea ordinii de drept, ci în aplicarea nediscriminatorie a legii, a scris Șandru, într-o declarație publică. Sunt momente când principiile și convingerile trebuie să prevaleze în fața oricăror alte considerente. Departamentul CENTENAR a fost înființat pentru a celebra România, așa cum o arată deviza sa, nu pentru a o dezonora. O Românie puternică, prosperă și modernă are nevoie de viziune și de moralitate din partea celor care o conduc.”, a afirmat Daniel Șandru.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.