Meniu principal

Scandal în Parlament: Veorica, huiduită de la ușa plenului

Scandal în Parlament: Veorica, huiduită de la ușa plenului

Unsprezece protestatari Rezist s-au aflat pe holul de la plenul reunit al Parlamentului în timpul discursului premierului Viorica Dăncilă şi strigă ”Justiţie, nu corupţie!”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Dragnea nu uita, asta nu e ţara ta”.

Protestul a avut loc în timp ce în plenul Parlamentului Viorica Dăncilă a ținut un discurs despre stadiul pregătirilor pentru preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE din ianuarie 2019.

Parlamentarii USR au fost acuzaţi că au lăsat protestatarii să intre în Parlament, deşi regulamentul intern nu permite acest lucru. Protestatarii au refuzat să iasă din Parlament la rugămintea angajaţilor şi s-au aşezat pe jos.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Viorica Dăncilă au ieşit din sala plenului reunit protejaţi de agenţii de pază, care au făcut un cordon pentru ca protestatarii să nu ajungă în preajma celor doi. Dragnea nu a vrut să discute nici cu jurnaliştii.

Singurul care a vorbit cu protestatarii a fost ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care a fost întrebat dacă este vinovat de împiedicarea oamenilor să voteze în diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014, el replicând: ”Eu sunt de vină şi pentru Războiul de independenţă”.

La întrebările repetate ale jurnaliştilor, îmbrânciţi de deputaţi PSD şi de agenţii de pază, Liviu Dragnea a refuzat să răspundă.

”Tu ţi-ai făcut datoria, ai întrebat, e OK în redacţie”, i-a replicat el unei jurnaliste.

”În orice ţară civilizată ar trebui să vină să îi ia cu dubele”, a spus secretarul general al PSD, Marian Neacşu, la intrarea în biroul lui Dragnea.

“Încă nu i-au luat pe ăştia de aici?”, a spus Carmen Dan la ieşirea din sala de plen.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.