Meniu principal

Rumen Radev este, oficial, președintele Bulgariei

Generalul Rumen Radev, câștigătorul alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie 2016, a fost, duminică, învestit în funcția de președinte al Bulgariei. Ceremonia militară s-a desfășurat în centrul capitalei, Sofia, după ce săptămâna trecută el a depus jurământul în cadrul unei prime ceremonii la Parlament, consemnează agenția EFE, citată de AGERPRES.

Fost comandant al Forțelor Aeriene bulgare, Rumen Radev și-a întrerupt cariera militară pentru a candida la președinție, susținut de Partidul Socialist. El a învins-o în alegeri pe candidata conservatorilor, Țețka Țaceva, sprijinită de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă dându-și demisia după alegeri.

Conform ceremonialului din Bulgaria, președintele a fost învestit cu onoruri militare. Mandatul lui Radev va avea cinci ani, dar el se anunță agitat încă din primele zile, întrucât prima măsură pe care va trebui să o ia este dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor legislative anticipate – probabil pentru luna martie -, în încercarea de a soluționa criza provocată de demisia guvernului Borisov, rămas deocamdată interimar.

(foto: Agora.md)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.