Meniu principal

România, codașa Europei în ceea ce privește sistemul de sănătate

Potrivit Indicelui EHCI, o analiză amplă care vizează 35 de țări de pe Bătrânul Continent, țara din Europa cu cel mai slab sistem medical este România. Ani la rând, țara noastră a a ocupat în mod constat locul 32, însă de această dată a obţinut cel mai mic punctaj, fiind depăşită la calitatea serviciilor medicale chiar și de Muntenegru, Bulgaria şi Albania.

România a obținut doar 497 de puncte,  în condiţiile în care punctajul minim începe de la 333. Avem un scor de aproape două ori mai mic decât Olanda şi Elveţia, ţările cu cele mai bune sisteme medicale din Europa. 

Stăn rău la capitolul sumelor pentru sănătate alocate pe cap de locuitor, cu puţin sub 500 de dolari. Doar Albania este mai prost clasată decât România. Şi aici suntem depăşiţi atât de Bulgaria, cât şi de Ungaria. La polul opus, Norvegia alocă de aproape zece ori mai mulţi bani decât noi.

Exisă, însă, şi capitole la care România este pe primul loc, dar nu într-un mod favorabil. Din nefericire, suntem fruntaşii Europei la mortalitate infantilă, cu peste opt decese la mia de nou-născuţi. Suntem printre lideri şi la avorturi. Raportul compară numărul de copii avortaţi cu cel al copiilor născuţi. În România, rata este de 400 de avorturi la o mie de nou-născuţi. Doar în Bulgaria sunt mai multe cazuri decât la noi, în timp ce în ţări cu politică strictă anti-avort, precum Polonia, Irlanda, Malta şi Cipru rata este aproape zero. Media europeană este de sub 200 de avorturi la fiecare o mie de copiii născuţi.

(foto: Sereniti.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.