Meniu principal

Rajoy îi dă lui Puigdemont un ultimatum în privința independenței Cataloniei

Premierul Mariano Rajoy a activat articolul prin care se ridică autonomia Cataloniei

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, i-a dat, miercuri seară, un termen de cinci zile premierului catalan Carles Puigdemont – până luni, 16 octombrie – să confirme dacă declară independența Cataloniei, transmite agenția EFE.

Dacă Puigdemont confirmă declararea independenței, atunci el va avea un al doilea termen, până joi, să renunțe la acest demers, în caz contrar urmând să fie activat articolul 155 din Constituția Spaniei, ce prevede preluarea directă de către guvernul central de la Madrid a atribuțiilor autorităților regionale, ceea ce ar însemna suspendarea statutului de autonomie al Cataloniei.

Șeful executivului catalan a anunțat marți seară o suspendare a declarației de independență a regiunii, lansând în schimb un apel la dialog ca parte a parcursului Cataloniei către secesiunea de Spania. Puigdemont a afirmat că referendumul din 1 octombrie i-a dat executivului său mandatul de a transforma Catalonia într-un ”stat independent”, dar că acest proces ar trebui să fie înghețat în așteptarea altor tratative.

Dar premierul Mariano Rajoy a respins miercuri orice dialog cu separatiștii catalani, precum și orice mediere în eventuale tratative cu aceștia, el cerându-i lui Carles Puigdemont să clarifice dacă a declarat independența Cataloniei.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *