Meniu principal

Proteste în mai multe orașe ale țării împotriva grațierii și amnistiei

Câteva sute de persoane s-au strâns, miercuri seara, în Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de cele două Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea Codulul penal, propuse de Guvern. Circulaţia rutieră pe bulevardul Magheru, sensul către Piaţa Victoriei, a fost blocată.

“Clasa politică va trebui să nu mai mintă şi să nu mai fure. Chiar şi astăzi (n.r miercuri), în timpul şedinţei guvernului, am ascultat o mie de minciuni. Voiau să pună ordonanţa, nu voiau să o pună, după aia s-a dovedit că avea pe ea data de 18.(…) Lucrurile nu trebuie făcute aşa, mişel, pe sub mână. Pot fi discutate, comentate, lumea poate să îşi spună opinia într-un mod organizat dar nu aşa lovituri, cuţit în spate”, spune un protestatar.

“Luăm act şi atitudine faţă de ceea ce vrea să facă guvernul. Consider că societatea civilă trebuie să iasă mai des în stradă şi să ia atitudine legat de ceea ce încearcă să facă guvernul legat de graţiere. Nu e normal ca peste noapte, printr-o hotărâre de guvern să schimbi legea, Codul Penal. Clasa politică, din păcate, nu este cea care ar trebui să fie. Permierul ar trebui să fie atent la ce hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă adoptă. Din moment ce vor să scoată abuzul în serviciu e posibil să fie preferenţială legea”, susţine un tânăr participant la protest.

“Ne strângem la Universitate începând cu ora 18:00. Daca suntem destui mergem într-un marş spre Guvern. Pornim în marş la ora 20:00”, au scris iniţiatorii protestului pe pagina de Facebook “Nu legii graţierii şi amnistiei”.

Protestul vine după ce, miercuri, Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică două ordonanţe de urgenţă, una privind graţierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Proteste la Cluj Napoca, Iaşi şi Craiova faţă de ordonanţele privind graţierea şi codurile

Peste 250 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj Napoca. Participanţii poartă pancarte pe care se pot citi: „Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare!”, „Fără graţiere, fără amnistie, Clujul nu are amnezie!”, ”Vrem democraţie fără amnistie, în democraţie hoţii stau la puşcărie!” sau „Hoţi şi politicieni, stop de la cetăţeni!”, relatează corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem în punctul în care ne putem întoarce în timp, evoluţia democratică a României nefiind garantată. Evoluţia poate fi întoarsă printr-o simplă ordonanţă de urgenţă, semnată de câteva marionete ale unui partid şi grupuri de interese ajunse la putere. Sunt ordonanţe date cu dedicaţie, probabil pentru politicienii penali”, a declarat unul dintre clujenii participanţi.

Protestul de la Cluj nu este autorizat şi a fost anunţat pe reţelele sociale. La manifestaţie au apărut şi persoane care au susţinut măsurile anunţate de Guvern.

Un jandarm a încercat să-l legitimeze pe unul dintre participanţi, mulţimea a reacţionat strigând „Jandarmeria apără hoţia” iar jandarmul s-a retras.

La Iaşi protestează în jur de 50 de persoane.

La Craiova nu se scandează, iar câţiva participanţi din cei 50 au coli scoase la imprimantă cu mesaje precum “Vă vedem, ticaloşilor” sau “Nu amnistiei”.

(foto: Click.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *