Meniu principal

Peste 10.000 de persoane și-au anunțat, pe Facebook, prezența la protestele de duminică

Până în acest moment, peste 10.000 de persoane au confirmat, pe facebook, că vor participa la un nou protest pe tema Ordonanțelor privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. Manifestațiile vor avea loc duminică, de la ora 17.00, în București și alte cinci județe: Braşov, Bacău, Sibiu, Cluj şi Teleorman.

“Ne strângem la Universitate duminică începand cu ora 17.00. Am observat că unele televiziuni manipulează fără ruşine, iar CNA-ul nu îşi face treaba. Este momentul să îi vizităm. Apoi mergem la Ministerul Justitei, iar pe drum, ne vizităm avocatul. Avem un avocat al poporului care nu lucrează pentru noi. Îl vrem plecat. La final, mergem la guvern”, se arată în evenimentul organizat pe Facebook pentru București.

Protestul va avea loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale. Înscrierea participanţilor s-a făcut până vineri, în limita capacităţii de 50 de locuri a sălii unde va avea loc dezbaterea, iar presa nu va avea acces la dezbateri.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.