Meniu principal

Protest anti-guvernamental în Albania, inspirat de manifestațiile din România

Mii de manifestanţi s-au strâns, sâmbătă, la Tirana, în fața sediului Guvernului, pentru a cere alegeri libere şi un Guvern tehnocrat, relatează Reuters. Protestul a fost inspirat de cele din România. Membri ai Partidului Democratic (de opoziţie) din Albania au ridicat sâmbătă un cort enorm în faţa biroului premierului Edi Rama.

Peste 10.000 de oameni au luat parte la manifestaţiile paşnice de sâmbătă, iar poliţia nu a intervenit să îi disperseze pe manifestanţi sau să îndepărteze cortul, care va bloca traficul pe un bulevard important.

“Lăsaţi-ne să rămânem pentru a avea alegeri libere şi corecte, pe care le putem obţine numai prin îndepărtarea acestui Guvern al infracţiunii şi (înlocuirea sa – n.r.) cu un Guvern de tehnocraţi”, a spus liderul democrat Lulzim Basha (de Opoziție) la miting.

Albanezii vor avea alegeri legislative din 18 iunie, la patru ani după ce coaliţia de stânga a lui Rama i-a îndepărtat pe democraţi. De atunci, coaliţia de guvernare a câştigat toate alegerile locale, însă democraţii s-au plâns că li s-a furat victoria şi cer reforme care să garanteze alegerile corecte.

(foto: ABCnews.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *