Meniu principal

Președintele Mexicului și-a anulat vizita în SUA

Atitudinea lui  Donald Trump în privința achitării costurlor viitoruluizd de la graniță l-a determinat pe președintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, să-și anuleze vizita pe care ar fi trebuit să o efectueze în SUA. Întrevederea de marți avea ca subiect Acordului comercial nord-american (NAFTA).

”În cursul acestei dimineţi (n.r. – joi), am informat Casa Albă că nu voi asista la reuniunea de lucru programată marţea viitoare cu preşedintele SUA”, a postat, pe Twitter, Enrique Pena Nieto, președintele Mexicului.

Decizia luată de președintele Mexicului vine după ultimatumul dat de Donald Trump în ceea ce privește asumarea costurilor aferente construirii zidului de la granița dintre cele două state.

”Statele Unite au un deficit comercial de 60 de miliarde de dolari în relaţia cu Mexicul. Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor. Dacă Mexicul nu vrea să plătească pentru acest zid de care este atât de mare nevoie, atunci ar fi mai bine să anuleze viitoarea întrevedere”, a spus liderul de la Casa Albă, pe Twitter.

Donald Trump a semnat, miercuri, ordonanţa executivă care prevede construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, lucrările urmând să înceapă în ”câteva luni”, iar costurile – să fie suportate în final de Guvernul mexican, după cum a afirmat preşedintele american.

Mexicul a transmis în mai multe rânduri că nu va finanţa construcţia zidului de frontieră dorit de Administraţia Donald Trump pentru limitarea imigraţiei, a contrabandei şi traficului de droguri. Astfel, preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a reiterat joi că ţara sa ”nu va plăti pentru niciun zid”.

(foto: Debate.com.mex)

 

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.