Meniu principal

Premiile Cesar 2017 și-au desemnat câștigătorii

Academia de Artă şi Tehnică Cinematografică (Académie des Arts et Techniques du Cinéma) a decernat, vineri seara, Premiile César, în cadrul unui eveniemtn care a avut loc la Sala Pleyel, din Paris. Filmul “Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, şi lungmetrajul “Toni Erdmann”, cu participare românească, în regia lui Maren Ade, au fost nominalizate în categoria “Cel mai bun film străin”. Câștigătoare a fost, însă, desemntă pelicula ”I, Faniel Blake”, în regia lui Ken Loach. 

În cadrul celei de-a 42-a ediţii a Premiilor César a fost omagiată întreaga carieră a actorului francez Jean Paul Belmondo, în vârstă de 83 de ani.

De asemenea, actorului american George Clooney i-a fost decernat un “premiu de onoare” pentru întreaga sa carieră. Acesta a fost însoţit la ceremonie de soţia lui, Amal, care a făcut recent public faptul că este însărcinată cu gemeni.

“Nu ne putem erija în apărători ai libertăţii în lume dacă o dispreţuim la noi acasă”, a spus Clooney când i-a fost înmânată statueta, o aluzie limpede la Donald Trump.

Premiile César au fost iniţiate de George Cravenne, în 1976. Prima ceremonie a avut loc la Paris, la 3 aprilie 1976, la Palais des Congrès. Au fost atribuite, atunci, 13 premii, faţă de cele 20 care sunt înmânate astăzi.
Statueta care însoţeşte premiul a fost creată de sculptorul francez Cesar Baldaccini (născut la Marsilia), are 30 de centimetri înălţime şi cântăreşte 3 kilograme.

Premiile César 2017:

Cel mai bun film:
“Elle”, de Paul Verhoeven

Cea mai bună actriţă:
Isabelle Huppert, pentru rolul din “Elle”

Cel mai bun actor:
Gaspard Ulliel, pentru rolul din “Juste la fin du monde”

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar:
Déborah Lukumuena pentru rolul din “Divines”

Cel mai bun actor într-un rol secundar:
James Thierrée, pentru rolul din “Chocolat”

Cel mai bun regizor:
Xavier Dolan, pentru “Juste la fin du monde”

Cel mai bun film străin:
“I, Daniel Blake” (producţie franco-britanică), de Ken Loach

(foto: Linternaute.com)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.