Meniu principal

Predoiu își flexează mușchii: va elabora un proiect de modificare a Codurilor

Predoie le cere liberalilor să facă publice afacerile pe care le au cu pesediștii

Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, cel care pare deja întrat în cursa pentru șefia partidului, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, ca a primit din partea colegilor săi sarcina de a elabora un proiect de lege privind punerea în acord a Codurilor penale cu recentele decizii ale CCR. Potrivit lui Predoiu, proiectul va fi gata în următoarele zece zile, informează News.ro.

“Am primit din partea PNL sarcina să elaborez un astfel de proiect de introducere a soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul celor două Coduri, ca să aliniem legile la deciziile CCR şi la Directiva europeană privind drepturile omului şi garanţiile procesuale. O să asamblăm, la începutul săptămânii viitoare, un grup de lucru care sperăm ca în 7 – 10 zile să finalizeze acest proiect, oricum estimez că ne vom mişca mai repede decât Ministerul Justiţiei. Avem tot interesul să fie o lege bună şi să nu fie pretext pentru a introduce în legi tot felul de inovaţii care de fapt urmăresc interese personale”, a declarat Cătălin Predoiu. 

Prim-vicepreședintele PNL a mai menționat că, în viziunea liberalilor,  Codul penal şi Codul de procedură penală trebuie amendate strict prin introducerea soluţiilor CCR în corpul legilor şi alinierea acestora la recenta Directivă a UE privind drepturile omului şi garanţiile procesuale,

”Codurile trebuie amendate strict prin introducerea soluţiilor Curţii Constituţionale în corpul legilor şi alinierea acestora la recenta Directivă a Uniunii Europene privind drepurile omului şi garanţiile procesuale”, a mai spus Predoiu.

(foto: Expresspress.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *