Meniu principal

Poliţiştii fac verificări după ce o femeie din Timişoara a dispărut: familia crede că a fost răpită

Peste 5.300 de persoane, cercetate pentru infracțiuni economice

Poliţiştii fac verificări după ce o femeie din Timişoara, în vârstă de 57 de ani, a dispărut, iar familia crede că aceasta a fost răpită de doi bărbaţi în timp ce se îndrepta spre locul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, oamenii legii au fost sesizaţi despre dispariţia Mariei Budeanu, în vârstă de 57 de ani, din Timişoara. Femeia ar fi plecat de acasă, luni dimineaţa, în jurul orei 06.20, către locul de muncă, dar nu a mai ajuns la serviciu şi nu a mai revenit nici acasă, familia crezând că aceasta a fost răpită.

Brian Budeanu, fiul femeii dispărute, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că suspectează că mama sa a fost răpită luni dimineaţa, deoarece femeia i-a povestit că a fost abordată de către un individ în câteva seri, care o invita la suc, dar l-a refuzat. Mai mult, Brian Budeanu a obţinut imaginile filmate de camerele de supraveghere de la două magazine, pe care se poate observa cum, luni dimineaţa, femeia era urmărită de doi bărbaţi.

„90 la sută credem că a fost răpită, sechestrată. Mama mea a fost abordată în ultima vreme de un individ, iar persoanele din imagine par să se ferească de camerele de supraveghere”, a afirmat Brian Budeanu.

Potrivit poliţiştilor, femeia nu a mai plecat de acasă. La data dispariţiei, Maria Budeanu purta o geacă de culoare maro, blugi negri şi o poşetă de culoare neagră. Femeia are o înălţime de 1.60 metri, 90 de kilograme, este tunsă scurtă şi are ochi căprui.

„Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, transmite IPJ Timiş.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *