Meniu principal

Politica editorială

ȘtireaCaldă.ro se angajează față de cititorii săi să nu îi amăgească prin utilizarea de titluri tip ”click bait”, nici pe site, nici în contul de Facebook al site-ului.

Nu deținem adevărul suprem și nici nu ne lăudăm că putem fi primii, oriunde. De aceea, utilizăm și informații la care alții au fost primii, în speță agențiile de știri, pe care le cităm în materialele noastre. Suntem colegi și nu e nici o umilință și nici o rușine să dăm mai departe o știre importantă, indiferent cine a redactat-o.

Fotografiile utilizate sunt din mediu virtual iar sursa lor este citată la finalul materialului (în cazul în care imaginile nu sunt preluate din surse oficiale). În cazul în care cei pe care îi cităm ca sursă au furat fotografia din altă sură, fără a o cita, le cerem scuze cititorilor noștri.

Știrile postate pe ȘtireaCaldă.ro sunt filtrate prin subiectivitatea noastră, așa cum este, de altfel, normal să se întâmple. Ne rezervăm dreptul de a nu posta materiale despre înmormântările interlopilor, operații estetice, dive în trend sau în decădere, cancanuri de ora 5.

ȘtireaCaldă.ro a apărut din puțul gândirii unor oameni cărora le place să muncească și care vor să facă, în continuare, performanță. Apreciem munca și răsplata care vine în urma muncii. De aceea și pentru a evita discuțiile inutile pe marginea ”orientării” site-ului ȘtireaCaldă.ro vă anunțăm că îmbrățișăm doctrina de dreapta. Nu vrem să ascundem acest lucru și considerăm că așa ar trebui să facă toate publicațiile care ajung, tocmai pentru că nu fac acest lucru, în posturi penibile ”grație” ciocnirii dintre pretinsa obiectivitate cu valorile apărate, de fapt, prin intermediul materialelor postate sau publicate pe hârtie.

Chiar dacă avem valori de dreapta, ȘtireaCaldă.ro nu a primit și nu va primi niciodată ”recompense” financiare pentru acest lucru, de la nicio formațiune politică. Spre deosebire de mulți alții, noi nu suntem de vânzare.

Cu toate acestea, ȘtireaCaldă.ro își ia angajamentul în fața cititorilor de a evita orice derapaj și de a prezenta informațiile așa cum sunt ele, după verificările de rigoare. Obiectivitatea este un ideal iar cei care susțin că dau dovadă de obiectivitate ori se mint singuri, ori încearcă să-și mintă publicul. ȘtireaCaldă.ro va face tot posibilul pentru a da dovadă de echidistanță și de a prezenta pozițiile tuturor părților menționate într-un material.