Meniu principal

Peste 120.000 de cetățeni au semnat pentru demisia lui Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Victor Ciorbea susține că este un Avocat al Poporului complet independent

Până sâmbătă seară, peste 120.000 de români semnaseră petitia prin care se cere demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. De menționat, însă, faptul că inițiativa este strict civilă, nu are valoare juridică și, astfel, nu-și poate produce efectele. Singurii care îl pot demite pe Victor Ciorbea sunt parlamnetarii, iar conform algoritmului politic din acest moment, cei care dețin majoritatea, PSD – ALDE, nu au nici intenția și nici motivația pentru a demara o astfel de procedură.

O petiție online lansată joi pe platforma www.de-clic.ro, prin care se cere demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, strânsese în câteva ore peste 35.000 de semnături. Inițiatorii și semnatarii au reacționat după decizia lui Victor Ciorbea de a ataca la Curtea Constituțională Legea Legea 90/2001, cea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea, condamnat penal cu suspendare în Dosarul Referendumului, să facă parte din Guvern.

„Domnule Ciorbea, suntem nemulțumiți de felul în care vă derulați activitatea, acordând foarte puțină atenție cetățenilor și deosebit de multă grijă politicienilor acuzați sau condamnați pentru diferite ilegalități. Vă cerem să eliberați postul pentru cineva care pune interesul cetățeanului pe primul loc. Domnule avocat, sunteți concediat!”, se arată în introducerea petiției.

„De când ocupă funcția de Avocat al Poporului, Victor Ciorbea s-a remarcat doar prin blatul evident pe care l-a făcut cu toți cei ce sfidează drepturile omului”, mai afirmă inițiatorii. „Când au fost oameni călcați în picioare la Pungești, nu a avut nicio apăsare. Când mii de persoane cu dizabilități ar fi avut nevoie de implicararea sa, le-a întors spatele. Când „scriitorii” din pușcării sau președinți de partid certați cu legea i-au cerut sprijinul, nu a ezitat să îl ofere”, mai spun cei care au lansat petiția pentru îndepărtarea lui Victor Ciorbea de la conducerea instituției Avocatul Poporului.

Joi, Ciorbea a anunțat că a sesizat CCR privitor la Legea 90/2001, întrucât a constatat „lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat”. El a negat că demersul său ar avea legătură cu Liviu Dragnea și a susținut că vizează „o reglementare de ansambu”.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *