Meniu principal

Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, vrea o sală de plen ca ”Air Force One”

Șerban Nicolae explică de ce au venit în România reprezentanții Comisiei de la Veneția

Șerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, a afirmat, în cadrul Birourilor permanente din această săptămână, că nu este „colegial” ca senatorii să-şi caute locuri “prin spate”, unde nu stau deputaţii, atunci când au loc ședințe de plen reunit. Astfel, Șerban Nicolae a solicitat găsirea unor soluţii tehnice pentru ca aşezarea în sală, procedura de vot şi tot ce ţine de organizarea şedinţelor să fie făcute „în egală măsură” de Camera Deputaţilor şi Senat.

„Domnule preşedinte, doar o chestiune tot de reflecţie, nu trebuie să supuneţi la vot. Eu aş vrea ca, în spirit colegial, să modificăm un lucru sau să inventăm un lucru care trebuia inventat de foarte multă vreme, cam din 1997. Chiar dacă şedinţele comune ale Camerei şi Senatului se ţin în sala care, de obicei, este sala de plen a Camerei, aş vrea ca, de la momentul când intrăm în şedinţă comună, aceea să fie sala de şedinţe a Parlamentului. Faptul că Senatul este pus în situaţia de a fi invitat întotdeauna în sala Camerei, ne pune într-o situaţie de dificultate. De aceea, aş vrea să fiţi de acord şi să găsim soluţii tehnice, în aşa fel încât aşezarea în sală, procedura de vot, tot ce ţine de organizarea tehnică a şedinţelor să fie făcute în egală măsură între Cameră şi Senat. Dacă vreţi, aşa, ca o notă de culoare, să fie cam cum se întâmplă când Preşedintele Statelor Unite se urcă într-un avion. Indiferent ce avion e, acela devine Air Force One”, a afirmat Şerban Nicolae, potrivit stenogramei şedinţei Birourilor Permanente de luni.

El a susţinut că nu este „colegial” ca senatorii să îşi caute locuri „prin spate” în sala de plen a Camerei Deputaţilor.

„Aş vrea ca şi atunci când avem şedinţe comune, să nu fie senatorii puşi în situaţia să-şi caute locuri pe undeva, prin spate, pe locuri pe care nu stau îndeobşte deputaţii. E o chestiune de colegialitate. Nu cred că se simte cineva jignit, dacă avem un statut de egalitate în ceea ce priveşte organizarea şedinţelor comune. Asta va permite, inclusiv în viitor, proceduri de vot simplificate electronice, cu toate celelalte aspecte tehnice rezolvate”, a conchis Şerban Nicolae.

(foto: Puterea.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.