Meniu principal

Din ce în ce mai multe organizații județene ale PSD cer excluderea lui Mihai Chirica

Social-democraţii doljeni au decis, miercuri după-amiază, în şedinţa Comitetului Executiv Judeţean, excluderea din PSD a primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica. De asemenea, într-o rezoluţie prin care au cerut întrunirea Comitetului Executiv Naţional, membrii PSD Dolj au solicitat excluderea din partid şi a europarlamentarului Cătălin Ivan.

Decizia doljenilor vine după una similară luată de colegii lor de la Constanța. Filiala PSD de aici îl susține tot „necondiționat” pe Liviu Dragnea și, cu unanimitate de voturi, s-a pronunțat pentru „eliberarea lui Mihai Chirica din funcția de vicepreședinte național al PSD”.

Și PSD Dâmbovița a anunțat că susține „fără rezerve” Guvernul condus de Sorin Grindeanu și că-l sprijină „necondiționat” pe Liviu Dragnea.

„Organizația Județeană Dâmbovița condamnă atacurile domnului Chirică Mihai, vicepreședinte al PSD și primar al municipiului Iași, atât la adresa partidului, a președintelui acestuia, Liviu Dragnea, cât și la adresa guvernului și premierului Sorin Grindeanu”, se arată în comunicatul transmis de filiala condusă de senatorul Adrian Țuțuianu. președintele Comisiei pentru controlul SRI. 

De asemenea, și PSD Bihor a adoptat două rezoluții în ședința de marți: una de susținere a Guvernului Grindeanu, cealaltă de sprijin pentru Liviu Dragnea.

„Susținem toate demersurile politice și legale pentru a apăra democrația din România și rezultatul votului din 11 decembrie. Membrii PSD Bihor cred că România are nevoie de stabilitate guvernamentală, politică și economică, iar Guvernul legitim, susținut de votul democratic al milioane de români, trebuie lăsat să pună în aplicare Programul la care s-a angajat”, se arată în comunicatul PSD Bihor. 

Rezoluții de susținere a Guvernului și a lui Liviu Dragnea au mai adoptat și PSD Neamț și PSD Bacău.

Marți după-amiază, 20 de primari din județul Iași s-au întâlnit la un hotel pentru a discuta situația creată prin declarațiile șefului interimar al PSD Iași, Mihai Chirica.

„Am stabilit să facem o scrisoare prin care susținem Guvernul Grindeanu și PSD și ne dezicem de Mihai Chirica și declarațiile făcute în spațiul public. Bucureștiul are obligația ca, în cel mai scurt timp, să decidă soarta lui Mihai Chirica, în funcție de președinte interimar al PSD Iași și vicepreședinte al partidului”, a rezumat concluziile întâlnirii primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *