Meniu principal

Cine-i mai oprește? Parlamentarii vor să aibă puteri de judecător în comisiile de anchetă!

Şedinţă solemnă a Parlamentului, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

În acest moment, în Parlament se discută despre înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, propunerea de înfiinţare urmând să fie votată săptămâna viitoare, într-un plen reunit. Deși aleșii noștri au făcut deja câteva modificări de statut astfel încât comisia să nu rămână fără obiect, aceștia merg mai departe, dorindu-și cu ardoare puteri de judecător. După cum se știe, Parchetul general are, deja, în derulare o anchetă in rem privind alegerile prezidențiale din 2009. 

Deputatul minorităţilor, Nicolae Petreţchi, a depus un proiect de lege privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă, în care prevede că membrii lor vor trebui să semneze un “angajament de imparţialitate” înainte de a-şi începe activitatea, urmând ca activitatea lor să se desfăşoare sub principiul constituţional potrivit căruia “judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, informează News.ro.

“Angajamentul de imparţialitate” va cuprinde o declaraţie pe proprie răspundere a parlamentarului că nu a fost implicat, direct sau indirect, în aspectele ce formează obiectul investigării. De asemenea, la un nou aliniat se specifică faptul că aceste comisii de anchetă “se constituie pentru cercetarea problemelor de larg interes, în scopul cunoaşterii realităţilor în vederea mai bunei legiferări şi am îmbunătăţirii activităţii autorităţilor statului”.

Mai departe, se specifică faptul că “activitatea imparţială a deputaţilor şi senatorilor în comisiile speciale de anchetă se desfăşoară sub condiţia prevăzută de art. 124 alin.(3) din Constituţia României”.  Acest articol asimiliează, în efect, parlamentarii din comisiile de anchetă cu judecătorii, având în vedere că prevederea constituţională invocată de iniţiator spune că “judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

 

“A devenit de mare actualitate eficientizarea comisiilor speciale de anchetă ca importantă modalitate de lucru a Parlamentului. Se observă, pe de o parte, necesitatea acestora pentru întărirea statului de drept, iar pe de altă parte, în contrast cu aşteptările, neîncrederea societăţii decurgând din finalitatea foarte scăzută a demersurilor anterioare de această natură”, scrie deputatul Petreţchi, care reprezintă minoritatea ucraineană.

Ți-a plăcut articolul?





Un comentariu La Cine-i mai oprește? Parlamentarii vor să aibă puteri de judecător în comisiile de anchetă!

  1. Marinescu Ion spune:

    Este vizibil ; minoritatile conduc ROMANIA si majoritatile se supun, este inversul decit in lumea civilizata in care majoritatea propune si minoritatile se supun ,Este o vorba din batrani, cind vrei sa nu functioneze ceva , o pui de o comisie. Tot comisia a debzatut si Codurile si s-a constatat ca sunt perfecte din punct de vedere juridic.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.