Meniu principal

OUG privind TVA Split – adoptată de Camera Deputaților, cu modificări

Economia României a crescut în primul trimestru cu 4%

Camera Deputaților a adoptat, miercuri cu 163 de voturi “pentru” și 95 “împotrivă”, Ordonanța de urgență a Guvernului privind plata defalcată a TVA cu mai multe modificări, printre care și faptul că măsura este obligatorie pentru companiile care au datorii la plata acestei taxe sau se află în insolvență.

Potrivit noilor reglementări adoptate la articolul 2, “au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea și plata TVA, și instituțiile publice înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal, pentru încasarea TVA, care se află în cel puțin una din următoarele situații: a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată în condițiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la data de 31 ianuarie 2018; b) începând cu data de 1 ianuarie 2018 înregistrează obligații fiscale reprezentând TVA, restante conform art. 157 din Codul de procedură fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadență, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată în condițiile art. 235 din Codul de procedură fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor; c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”.

Un alt amendament la OUG prevede să fie scoase instituțiile publice și persoanele impozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA din rândul celor care au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii în cont separat al furnizorului aflat în sistem split TVA.

Astfel, “persoanele impozabile, cu excepția instituțiilor publice, înregistrate în scopuri TVA, au obligația să plătească contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului/ prestatorului care aplică mecanismul plății defalcate a TVA”, prevede textul adoptat.

Sunt exceptate situațiile în care plata nu se efectuează direct de beneficiar către furnizor/ prestator, în care plata se efectuează în natură sau prin compensare, precum și la finanțarea acordată de instituțiile de credit și instituțiile financiare nebancare prin preluarea creanțelor, au mai stabilit deputații.

Contul TVA se debitează cu TVA achitată la bugetul de stat, precum și cu plata altor obligații bugetare.

Firmele care achită eronat în cont TVA vor fi penalizate cu 0,06% pe zi din sumă începând cu ziua efectuării plății eronate până la data corectării acesteia.

Persoanele impozabile care optează pentru aplicarea mecanismului privind plata defalcată a TVA vor beneficia de o reducere de 5% din impozitul pe profit/ pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei aplicate.

Reprezentații Opoziției au criticat proiectul, anunțând că votează împotrivă.

“Ordonanța 23 instituie un experiment fiscal unic în Europa. Vorbim despre un experiment pentru că alte țări care mai aplică așa aplică fie opțional, fie numai pentru companiile de stat. (…) Birocrația infernală pe care o va reprezenta acest TVA split este un lucru la care noi vom supune economia României și este un lucru negativ. Noi considerăm că deja birocrația este înfiorătoare pentru mediul privat din România, IMM-urile trebuie să se conformeze la un număr de reglementări fiscale foarte mare și în continuă schimbare. (…) Vă rugăm să nu votați această lege, să punem un capăt la ceea ce s-a numit țopăială fiscală”, a afirmat deputatul USR, Claudiu Năsui.

Deputatul PNL Bogdan Huțucă a spus că această ordonanță este “cea mai mare aberație”.

“Astăzi supunem aprobării cea mai mare aberație de la taxa pe stâlp. (…) Această măsură nu are decât două cauze principale. Una o reprezintă incapacitatea acestui guvern de a gestiona TVA și transferă povara administrativă în curtea companiilor. A doua o reprezintă eșecul politicilor fiscal-bugetare în România și nevoia disperată după resurse, fără a ține cont de consecințe. În acest context, PNL nu poate vota decât într-un fel: împotrivă”, a precizat Bogdan Huțucă.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.