Meniu principal

Orban vrea să importe din România jumătate din cantitatea anuală de gaz necesară Ungariei

Orban vrea să importe din România jumătate din cantitatea anuală de gaz necesară Ungariei

Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat că țara sa va semna în curând un acord pe 15 ani cu România pentru furnizarea a jumătate din cantitatea anuală de gaz necesară, Ungaria urmând să-și reducă, astfel, considerabil dependenţa faţă de Rusia, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Orban a declarat, într-o conferinţă de presă, că trei companii ungare, pe care nu le-a nominalizat, au câştigat o licitaţie în România pentru gaz.

“În scurt timp vom semna un acord prin care vom importa peste 4 miliarde de metri cubi de gaz din România în următorii 15 ani. Era monopolului gazului rusesc se va încheia în Ungaria, pentru că ne vom putea asigura mai mult de jumătate din importuri din ale  surse, în acest caz, din România”, a precizat Viktor Orban.

Ulterior, la un forum economic, el a reiterat că importurile de gaze din România ar putea începe din 2022.

Importurile anuale de gaze al Ungariei au ajuns la 6,8 miliarde de metri cubi în 2015, în timp ce producţia internă a ajuns la 1,8 miliarde de metri cubi, conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie

În prezent, Ungaria importă cea mai mare parte a gazului din Rusia, în baza unui acord de furnizare pe termen lung.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.