Meniu principal

Obama l-a avertizat pe preşedintele Trump să nu-l angajeze pe Michael Flynn

Barack Obama l-a avertizat personal pe republicanul Donald Trump pentru a nu-l numi în poziţia de consilier pentru securitate naţională la Casa Albă pe Michael Flynn, care şi-a dat demisia după mai puţin de o lună în administraţie, ca urmare a dezvăluirii publice a discuţiilor repetate purtate de acesta cu ambasadorul rus de la Washington, relatează NBC News.

Potrivit declaraţiilor a trei oficiali din fosta administraţie, Obama l-a avertizat  pe miliardarul republican cu privire la Flynn în prima discuţie purtată în Biroul Oval, la doar 48 de ore după ce Donald Trump câştigase alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Administraţia Obama l-a demis în urmă cu trei ani pe Flynn de la conducerea Agenţiei de Informaţii din Apărare. Decizia de demitere a acestuia a avut legătură cu proasta gestionare a agenţiei şi problemele temperamentale ale lui Flynn. În acest sens, fostul preşedinte democrat i-a spus lui Donald Trump că Flynn nu este potrivit pentru o poziţie atât de înaltă la Casa Albă.

Acest avertisment a fost lansat înainte de apariţia îngrijorărilor cu privire la legăturile dintre Michael Flynn şi ambasadorul Rusiei de la Washington, Serghei Kisliak.

Senatorii urmează să o audieze şi pe fosta adjunctă a Procurorului General, Sally Yates, care l-a avertizat pe 26 ianuarie pe consilierul Don McGahn de la Casa Albă cu privire la Michael Flynn, care a minţit în legătură cu numeroasele discuţii purtate cu ambasadorul Kisliak.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.