Meniu principal

Număr record de turiști străini în România, anul trecut

Potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS), numărul de turişti străini care au vizitat România a crescut, în 2016, cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, un record al ultimelor decenii.

Totuşi, România rămâne în urma Bulgariei, ţară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării, potrivit datelor anunţate de ministrul bulgar al Turismului.

În decembrie 2016 au fost înregistraţi 709.400 de turişti în România, ân creştere cu 8,2% faţă de decembrie 2015, din care 567.000 de români, cu o cotă de 79,9% din total, iar restul de 142.400 turişti străini.

Numărul de turişti români a avansat cu 7,4% faţă de decembrie 2015, în timp ce numărul de turişti străni a crescut cu 11,3%. 

În total, în 2016, numărul de turişti în România – români şi străini – a crescut cu 10,4% faţă de 2015, până la 10,92 milioane.

(foto: Citynews.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.