Meniu principal

Robert Negoiţă (PSD) neagă implicarea în violenţele din Piaţa Victoriei

Robert Negoiță este de acord cu eliminarea venitului minim garantat

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD), a comentat, joi, acuzaţiile potrivit cărora ar fi fost implicat în violenţele de la protestele din Piaţa Victoriei, prin galeria echipei Dinamo, pe care o patronează fratele său. Acesta a afirmat că este un om „cât se poate de normal”, iar autorităţile trebuie să demonstreze „cât mai rapid” cine sunt vinovaţii pentru incidentele de aseară.

„Am văzut şi eu că s-au tot discutat chestii de genul ăsta, nu am nicio legătură cu clubul Dinamo. Ce s-a întâmplat aseara e o chestiune foarte gravă. Eu sper ca autorităţile şi justiţia să demonstreze cât mai rapid posibil cine sunt cei vinovaţi de incidentul de aseară. Dacă vă luaţi în calcul, în cel mai minimal mod, că aş putea să fiu implicat în aşa ceva, vă asigur că sunt un om cât se poate de normal şi nu pot să fiu niciodată implicat în aşa ceva, în chestiuni care sunt foarte grave, iar cei care au făcut chestiune asta aseară trebuie să plătească”, a spus social-democratul Robert Negoiță.

Robert Negoiţă a mai spus că oricând se pot pune la dispoziţia autorităţilor înregistrările de la Rin Grand Hotel, pentru a se vedea că nu a avut loc acolo nicio întâlnire în care să se discute despre proteste.

(foto: Ziuadeconstanta.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.