Meniu principal

Mișcări la PSD: Adrian Dobre, Ovidiu Iane și Cătălin Rădulescu – trimiși ”pe bară”

Iar e ședință la PSD: se decide componența celui de-al treilea guvern al coaliției

PSD a decis luni, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, să îi retragă sprijinul politic deputatului de Argeş Cătălin Rădulescu, a anunţat Liviu Dragnea. De asemenea, purtătorul de cuvânt al partidului, Adrian Dobre, şi preşedintele PSD Diaspora, Ovidiu Iane, au demisionat din funcţii.

“În aceeaşi şedinţă, Ovidiu Iane şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Diaspora şi Adrian Dobre a renunţat la poziţia de purtător de cuvânt al partidului şi la cea de secretar de stat în Ministerul Comerţului”, a anunţat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă ştie motivul demisiei lui Dobre, liderul PSD a spus că “nu este purtărorul de cuvânt al purtătorului de cuvânt”.

Decizia PSD Argeş privind retragerea sprijinului politic deputatului Cătălin Rădulescu a fost validată în cadrul CExN.

“De asemenea, preşedintele organizaţiei PSD Argeş ne-a prezentat hotărârea adoptată în organizaţia Argeş de a se retrage sprijinul politic pentru domnul deputat Cătălin Rădulescu şi Biroul Permanent Naţional, şi Comitetul Executiv au luat act şi au validat această hotărâre”, a mai afirmat Dragnea.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *