Meniu principal

Ministrul Economiei: prețul mare de pe bursă al energiei se va regăsi în factura consumatorilor

Ministerul pentru Mediul de Afaceri vrea să înfiinţeze Registrul Naţional al Mentorilor Antreprenori

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat, joi, că perioada de risc din sectorul energetic nu s-a terminat, întrucât se așteaptă noi episoade de ger, iar prețul mare de pe bursă se va reflecta în factura consumatorilor.

“Impactul întotdeauna se regăsește în factura finală la consumator, dar ceea ce este important pentru noi este ca, în aceste momente de criză, să facem o retrospectivă cum am ajuns aici. Dacă, din perspectiva celor doi operatori de transport, Transgaz și Transelectrica, noi ne-am făcut foarte bine treaba și am asigurat integritatea sistemului pe ambele zone, politica de stocare sau lipsa de coerență în această politică din vară, cu impact in iarnă, poate ne-a adus într-o zonă de risc mai ridicat decât de obicei”, a spus Petrescu.

Prețul energiei pe piața spot a bursei OPCOM a depășit, joi, 600 de lei pe MWh, record absolut, nivelul fiind dublu față de începutul acestui an. Consumul de energie a atins și el în această lună cote-record de peste 9.000 de MW.

(foto: AGERPRES)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.