Meniu principal

Ministrul Apelor a pierdut definitiv procesul despre care Dragnea a spus că îl câștigase

Ministrul Apelor, Adriana Petcu (ALDE), a pierdut definitiv procesul în care a contestat decizia privind conflictul de interese în care ar fi fost când a avut funcţia de director în Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa. Instanța supremă (ÎCCJ) a respins cererea ministrului de anulare a raportului ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 8 decembrie 2014, că Adriana Petcu, atunci director în cadul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, judeţul Buzău, a fost în conflict de interese de natură penală, întrucât a semnat o adresă transmisă Administraţiei Naţionale „Apele Române”  prin care s-a propus includerea sa în componenţa grupului de lucru al proiectului „Sigma for Water – Identificarea problemelor şi măsurilor necesare în vederea analizei posibilităţii de refacere a zonei umede la confluenţa râului Călmăţui cu fluviul Dunărea”, în baza căreia a fost încadrată în funcţia de project officer şi a obţinut astfel venituri de 27.086 de lei.

În 23 decembrie 2014, Adriana Petcu a contestat la Curtea de Apel Bucureşti, în contencios administrativ, raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, cerând anularea acestuia. Instanţa i-a respins însă solicitarea, în 24 aprilie 2015, apreciind că acţiunea este inadmisibilă.

Adriana Petcu a contestat, în 17 iunie 2015, decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care a început judecarea cauzei un an mai târziu, în 29 iunie 2016.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, în data de 3 ianuarie, după ce a prezentat lista membrilor Cabinetului Grindeanu, că Adriana Petcu tocmai a câştigat în justiţie procesul cu ANI, fiind un subiect închis.

“Poate e un amănunt neimportant, dar, totuşi, dacă este o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis”, a spus Liviu Dragnea, întrebat despre Adriana Petcu care a fost în conflict de interese.

(foto: Voceabuzaului.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.