Meniu principal

Specialitatea casei: Ministerul Educației nu găsește contractul colectiv de muncă încheiat de Mircea Dumitru

Ministerul Educaţiei, Liviu ”Genunche” Pop, vrea să desfiinţeze trei universităţi private

Zilele trecute, secretarul de stat Liviu Pop (PSD) a anunțat că depunerea dosarelor pentru gradaţiile de merit ale profesorilor va fi amânată din cauza lipsei unui contract colectiv de muncă. În contextul în care atât reprezetanții sindicatelor din domeniu, cât și purtătorul de cuvânt al fostului ministru al Educației, Mircea Dumitru, l-au prins cu minciunica pe Liviu Pop (contractul existând), concluzia firească ar fi că Guvernul vrea să arunce pe piață încă o dezinformare, pentru a-i denigra pe tehnocrați.

Cum situația trebuie clarificată, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) “Spiru Haret” au cerut, vineri, ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, să ancheteze “dispariţia” contractului colectiv de muncă semnat de fostul ministru Mircea Dumitru şi de liderii celor două federaţii.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» vă adresează rugămintea de a dispune efectuarea unei anchete interne în vederea identificării persoanei/persoanelor responsabile de  «dispariţia» celor patru exemplare originale ale Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel se Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar semnate, în luna decembrie 2016, de ministrul Mircea Dumitru şi preşedinţii celor două federaţii sindicale”, se arată în solicitarea depusă la cabinetul ministrului Educaţiei, de către reprezentanţii FSLI şi FSE  “Spiru Haret”.

Fostul purtător de cuvânt al ministerului, Mirabela Amarandei, a declarat, joi, că fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat contractul colectiv de muncă, iar reprezentanţii sindicatelor au câte un exemplar din acest document de 30 de pagini. 

“Se induce ideea că «fosta guvernare» a lăsat în aer contractul colectiv de muncă pe învăţământ preuniversitar şi, de aici, efectele. S-a vorbit ieri (miercuri, n.r.) în conferinţa de presă de la Ministerul Educaţiei că profesorii nu-şi vor putea depune dosarele pentru gradaţia de merit deoarece, pe lângă inexistenţa bugetului de stat pe 2017, nu ar exista contractul colectiv de muncă pe preuniversitar. O mică bombă cu efect întârziat, cu alte cuvinte, care afectează zeci de mii de profesori din ţară, potenţiali candidaţi la gradaţia de merit. 1 cu 1 fac 2, tot aşa cum adevărul este acela că ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat contractul colectiv de muncă, la mijlocul lunii decembrie 2016, cu cei doi lideri de sindicat, Simion Hancescu şi Marius Nistor”, a scris Amarandei, într-o postare pe Facebook.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *