Meniu principal

Magazinele din stațiile de metrou, luate la puricat de polițiști și pompieri

Amenzi usturătoare pentru Metrorex în urma controalelor efectuate de pompieri

Toate magazinele din staţiile de metrou au fost verificate de poliţişti, joi, într-un dosar de abuz de serviciu. La acţiune au participat şi pompierii, care au investigat dacă nu cumva căile de evacuare sunt reduse prin amplasarea unor chioşcuri şi vitrine.

Cauza se află sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov verifică modul în care amplasarea şi exploatarea acestor spaţii comerciale în staţiile de metrou respectă condiţiile specifice din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, aceste aspect nefăcând obiectul dosarului penal.

Potrivit ISU Bucureşti – Ilfov, la ultimul control efectuat, în perioada 7-25 noiembrie 2016, la staţiile de metrou, au fost verificate şi spaţiile comerciale, iar pentru neregulile identificate privind nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, proprietararii acestora au fost amendaţi, în total, cu 8.000 de lei.

La acel moment, în urma analizei celor constatate, au fost identificate deficienţe în unele staţii, cum ar fi căi de evacuare a căror lăţime liberă de circulaţie este redusă prin amplasarea unor spaţii comerciale, printre care chioşcuri, vitrine şi automate.

(foto: News.ro)

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *