Meniu principal

Madrid Open: Irina Begu s-a calificat fără emoții în turul al doilea

Irina Begu, eliminată la Charleston

Irina-Camelia Begu, locul 29 WTA, a învins-o, sâmbătă, pe Elena Vesnina (Rusia), cap de serie numărul 12 şi poziţia 13 în ierarhia mondială, şi s-a calificat în turul doi la Madrid Open, competiţie organizată de Ion Ţiriac. Românca, sfertfinalistă anul trecut la acest turneu, s-a impus cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 33 de minute.

În turul doi, Irina-Camelia Begu o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre o jucătoare venită din calificări şi italianca Francesca Schiavone, beneficiară a unui wild-card şi locul 100 WTA.

Simona Halep, deținătoarea titlului, va juca în primul tur împotriva cehoaicei Kristyna Pliskova. Până acum, românca nu a mai jucat cu sora geamănă a Karolinei Pliskova, Kristyna (în vârstă de 25 ani) ocupând locul 58 în ierarhia mondială.

Monica Niculescu (29 ani, 48 WTA) o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki (26 ani, 11 WTA), în fața căreia a pierdut toate cele șapte meciuri jucate, cel mai recent anul trecut la US Open, cu 3-6, 1-6 în turul al treilea. Monica nu a câștigat nici măcar un set în fața danezei.

Sorana Cîrstea (27 ani, 64 WTA), beneficiara unui wild card, va juca în manșa inaugurală împotriva americancei Madison Keys (22 ani, 10 WTA), acesta fiind primul lor duel.

Ți-a plăcut articolul?





Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked as *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.